REVOLTĂ într-o închisoare din Brazilia: Deţinuţii au luat ostatice 122 de persoane

Deţinuţii de la o închisoare din nord-estul Braziliei au luat ostatice, sâmbătă, 122 de persoane, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al instituţiei penitenciare.

364 afișări
Imaginea articolului REVOLTĂ într-o închisoare din Brazilia: Deţinuţii au luat ostatice 122 de persoane

REVOLTĂ într-o închisoare din Brazilia: Deţinuţii au luat ostatice 122 de persoane

O sută opt ostatici sunt membri ai familiilor deţinuţilor, iar alţi patru sunt angajaţi ai personalului închisorii, a precizat Sandra Melo, purtătoarea de cuvânt a instituţiei "Advogado Jacinto Filho", situată în oraşul Aracaju, în statul Sergipe (nord-est).

Situaţia este acum "calmă" şi "negocierile" se vor relua duminică dimineaţă, a adăugat ea, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

"Nu credem că deţinuţii vor să îşi atace propriile familii", a subliniat un oficial din cadrul poliţiei militare din statul Sergipe, Mauricio Iunes, pentru site-ul de ştiri G1.

TITLURILE ZILEI

Dar "agenţii închisorii sunt şi ei ostatici", a adăugat el.

Revolta s-a produs într-o aripă a închisorii care numără 123 de deţinuţi dintr-un total de 476 prezenţi în instituţie. Motivaţiile revoltei rămân neclare.

Aceasta are loc cu 26 de zile înaintea deschiderii Cupei mondiale de fotbal (12 iunie-13 iulie), marcată de o importantă contestare în stradă, generată de costul ridicat al acestei manifestaţii sportive. Statul Sergipe nu găzduieşte nicio etapă a competiţiei.

În prezent, 548.000 de persoane sunt deţinute în închisorile braziliene suprapopulate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici