Risc ridicat de erupţie vulcanică în Canare. Autorităţile au instituit cod roşu

Un sat de pe insula spaniolă El Hierro (Canare) a fost evacuat sâmbătă seara, pentru a doua oară în decurs de o lună, din cauza ameninţării erupţiei unui vulcan submarin, au anunţat într-un comunicat autorităţile din arhipelagul Canarelor.

480 afișări
Imaginea articolului Risc ridicat de erupţie vulcanică în Canare. Autorităţile au instituit cod roşu

Un sat din Canare, evacuat a doua oară într-o lună, din cauza riscului unei erupţii vulcanice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Protecţia Civilă din Canare "a ordonat evacuarea (localităţii) La Restinga ca măsură de precauţie". "Această hotărâre a fost luată după observarea unor schimbări în fenomenul eruptiv, în această zonă fiind semnalate coloane de vapori amestecaţi cu cenuşă", la sud de Insula Hierro, se precizează în comunicat.

În satul La Restinga, cu o populaţie de 500-600 de locuitori, a fost instituit deja cod roşu de alertă, nivelul maxim, în timp ce restul insulei a fost plasat sub cod galben.

TITLURILE ZILEI

Activitatea seismică în zona El Hierro a început să se intensifice din nou în ultimele zile, iar specialiştii nu exclud posibilitatea unei noi erupţii submarine, precum cea care s-a declanşat pe 10 octombrie, precedată de un cutremur cu magnitudinea de 4,3.

Noua evacuare a satului La Restinga a fost hotărâtă după un cutremur cu magnitudinea de 4,4, vineri seara, urmat de aproximativ zece replici cu o intensitate mai mică.

Speriaţi de aceste fenomene seismice, numeroşi locuitori - jumătate din populaţie potrivit unui oficial local - au părăsit localitatea înainte de ordinul de evacuare.

Situată în Atlantic pe un fost vulcan submarin, insula, cu aproximativ 10.000 de locuitori, a fost afectată începând din iulie de o multitudine de cutremure, examinate cu atenţie de vulcanologi.

Ultima erupţe vulcanică din Canare a avut loc la Teneguia, pe Insula La Palma, în 1971.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici