Robert Gates: Statele Unite nu se mai află în război în Irak - VIDEO
Statele Unite nu mai sunt în război, în Irak, după încheierea misiunii de luptă, a declarat miercuri, pentru presă, secretarul american al Apărării, Robert Gates, la baza americană Camp Ramadi, în vestul Irakului.
"Aş spune că nu mai suntem (în război)", a declarat Gates jurnaliştilor, care l-au întrebat dacă Statele Unite se află, în continuare, în război.
"Operaţiunile de luptă s-au terminat", a adăugat el. "Vom continua să cooperăm cu irakienii în domeniul luptei împotriva terorismului, vom acorda consiliere şi (vom asigura) formare", a continuat Gates.
"Deci, aş spune că ne aflăm în faza finală a angajamentului nostru în Irak", a spus el.
Într-un discurs solemn adresat naţiunii, susţinut la Casa Albă, preşedintele american, Barack Obama, a anunţat în mod oficial, marţi seara, către ora 24.00 GMT (miercuri, 03.00, ora României), încheierea misiunii de luptă a armatei americane în Irak, la şapte ani de la invadarea acestei ţări, care a condus la îndepărtarea de la putere a lui Saddam Husein.
"Astăzi, anunţ că misiunea de luptă în Irak s-a încheiat. Operaţiunea «Iraqi Freedom» s-a încheiat, iar irakienii sunt, de-acum reponsabili de securitatea ţării lor", a declarat Obama în discursul său, susţinut în Biroul Oval.
"Am retras aproximativ 100.000 de soldaţi americani din Irak. Am închis sute de baze sau le-am transferat irakienilor", a adăugat el, subliniind că îşi îndeplineşte, astfel, o promisiune pe care a făcut-o în campania electorală.
Obama a declarat, totodată, că ţara sa a plătit un "preţ enorm" în Irak, unde au fost ucişi peste 4.400 de militari americani.
Gates urma să asiste miercuri, alături de vicepreşedintele american, Joe Biden, care a sosit luni seara în Irak, la o ceremonie oficială, în apropiere de Bagdad, marcând lansarea operaţiunii New Dawn, în continuarea operaţiunii Iraqi Freedom.
Statele Unite au, în continuare, 49.700 de militari în Irak, iar aceştia se vor ocupa de formarea forţelor de securitate irakiene, în contextul în care ţara se confruntă, din iulie, cu un val de violenţe.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Statele Unite au ocupat Irakul in scop de a securiza petrolul-acesta putea ajunge la rusi -geostrategic ar fi fost rau pt SUA. Dar Irakul arata groaznic. Reconstructia trambitata si de Basescu nu a dus nici o firma romaneasca in Irak. Ambasada Irakului la Bucuresti nu are cunostiinta de asa ceva. Sunt unele firme tepare care primesc CV-uri si bani anticipat de la fraieri!