Româncă suspectată de terorism. Femeia, soţia autorului unui atentat în Suedia, a fost arestată

Poliţia britanică a anunţat miercuri arestarea unei femei în vârstă de 28 de ani, soţia româncă a autorului unui atentat sinucigaş comis anul trecut în Suedia, suspectată de pregătirea unui act terorist.

850 afișări
Imaginea articolului Româncă suspectată de terorism. Femeia, soţia autorului unui atentat în Suedia, a fost arestată

Româncă suspectată de terorism. Femeia, soţia autorului unui atentat în Suedia, a fost arestată (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Scotland Yard a confirmat că a arestat-o marţi pe Mona Thwany, născută dintr-o mamă româncă şi un tată irakian şi soţia lui Taymour Abdel Wahab, la Luton (sud).

"Ieri dimineaţă la ora 06.15 (08.15 ora României), ofiţerii contraterorism au intrat într-o casă din Luton", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei.

"O femeie în vârstă de 28 de ani a fost arestată, fiind suspectată de pregătirea unor acte teroriste. Ea a fost eliberată pe cauţiune la jumătatea lui noiembrie", a adaugă purtătorul de cuvânt.

Abdel Wahab, în vârstă de 29 de ani, a cărui familie a fugit din Irak pentru a se refugia în Suedia, s-a aruncat în aer, la 11 decembrie 2010, în maşina sa la Stockholm, într-un cartier pietonal foarte aglomerat, rănind două persoane.

Poliţia a aprecizat că bomba s-ar fi declanşat prematur chiar după ce Abdel Wahab a coborât din maşină.

Înaintea acestui atentat ratat, Abdel Wahab a locuit la Luton împreună cu soţia sa şi cei trei copii şi a obţinut o diplomă în medicină sportivă.

La scurt timp după atentat, soţia sa, estetician de profesie, s-a declarat "distrusă", afirmând că nu era la curent cu planurile soţului său.

Oficialii suedezi au apreciat la momentul respectiv că Abdel Wahab a pregătit atentatul singur, dar a beneficiat de ajutorul unor complici.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici