România şi alte 12 state NATO vor investi trei miliarde de euro în avioane fără pilot pentru supravegherea Europei
România şi alte 12 state NATO vor cheltui trei miliarde de euro pentru a achiziţiona şi a opera în comun cinci avioane fără pilot concepute de americani, în cadrul unui ambiţios program de supraveghere aeriană în Europa, a anunţat miercuri un oficial al Alianţei Nord-Atlantice.
Treisprezece state NATO, între care Germania, Italia, România şi Statele Unite, vor investi un miliard de euro în achiziţionarea unor avioane de recunoaştere fără pilot de tip Global Hawk, fabricate de compania americană Northrop Grumman.
Aceste ţări vor mai cheltui în plus două miliarde de euro pentru funcţionarea sistemului global de supraveghere, denumit Alliance Ground Surveillance (AGS, Supraveghere Terestră Aliată), timp de două decenii, de la baza aeriană Sigonella din Sicilia (Italia), a precizat oficialul.
"Operaţiunea recentă din Libia a ilustrat importanţa unor asemenea echipamente", a explicat oficialul.
Avioanele europene au realizat majoritatea zborurilor deasupra Libiei, dar s-au bazat în esenţă pe informaţiile colectate datorită avioanelor fără pilot ale armatei americane.
Lansarea AGS, aflată în discuţie din 1992, a fost oficializată la începutul lui februarie de miniştrii Apărării din cele 28 de state membre NATO. Franţa şi Marea Britanie au decis să se asocieze programului, dar fără a-l finanţa, deoarece ele dezvoltă capacităţi similare.
Armatele franceză şi britanică vor contribui astfel cu avionul britanic fără pilot Sentinel şi cu viitorul sistem francez Heron, care se bazează pe o tehnologie israeliană.
AGS intră în cadrul programelor dezvoltate de NATO pentru a folosi în comun mijloacele, ceea ce permite statelor să facă faţă reducerii bugetelor militare din cauza crizei economice.
Avioanele fără pilot vor fi achiziţionate de 13 state: Germania, Bulgaria, Estonia, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Cehia, România, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Gica, cu tine avem mare noroc. Toti sunt hoti dar tu NU.
HUO, HOTII, JOS TOATA LUMEA
VREM LIBERTATE! DATI-NE BANII INAPOI, MUNCA NOASTRA!
stfu...
Îmi place de Franţa şi Marea Britanie care au zis Pas (adică "Ba p'a mă-tii"). Şi nu sunt singurii. Elveţia, Olanda, Belgia - unde sunt? Austria? Polonia? Ungaria? Nu mai scăpăm de hoţii ăştia.