România şi Bulgaria, în raza de acţiune a rachetelor iraniene

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a insistat sâmbătă asupra necesităţii unei apărări antirachetă europene, dând drept exemplu de ameninţare Iranul, care dispune deja de rachete care pot ajunge inclusiv în România, Turcia, Grecia sau Bulgaria.

102 afișări
Imaginea articolului România şi Bulgaria, în raza de acţiune a rachetelor iraniene

România şi Bulgaria, în raza de acţiune a rachetelor iraniene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Iranul are şi un program amplu de dezvoltare de rachete. Declaraţii ale unor oficiali iranieni indică faptul că raza de acţiune a rachetelor lor Shahab-3 modificate ar fi de 2.000 de kilometri. Astfel, ţări aliate cum sunt Turcia, Grecia, România şi Bulgaria se află în raza de acţiune", a spus Rasmussen, în discursul susţinut sâmbătă la Brussels Forum 2010, organizat de German Marshall Fund.

Secretarul general al NATO a amintit că Iranul, care a semnat Tratatul de neproliferare ca stat care nu deţine arma nucleară, dezvoltă un program nuclear despre care afirmă că ar avea numai scop civil. "Totuşi, Iranul a mers mult dincolo de ceea ce este necesar pentru un program pur civil", a spus el, reamintind că Teheranul a disimulat mai multe obiective nucleare, "s-a jucat v-aţi ascunselea" cu comunitatea internaţională şi a respins toate ofertele de cooperare, sfindând mai multe rezoluţii al Consiliului de Securitate al ONU.

În ceea ce priveşte programul de rachete al Iranului, Rasmussen a afirmat că Teheranul a prezentat în februarie vehiculul de lansare spaţială SAFIR 2, o etapă esenţială în dezvoltarea de rachete cu rază de acţiune intermediară şi intercontinentală. "Dacă Iranul încheie această evoluţie, atunci întreg continentul european, ca şi teritoriul Rusiei, se vor afla în raza de acţiune", a spus el, conform textului discursului publicat pe site-ul NATO.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici