Rusia ar putea deschide o bază militară în Cipru

Ciprul este pregătit să găzduiască baze aeriene şi navale ruseşti, a anunţat preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, acordul oficial pentru cooperarea militară dintre cele două naţiuni urmând să fie semnat pe 25 februarie 2015, scrie Business Insider, citând site-ul Lenta.ru.

40791 afișări
Imaginea articolului Rusia ar putea deschide o bază militară în Cipru

Rusia ar putea deschide o bază militară în Cipru (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Există o înţelegere veche [de apărare], care ar trebui să fie reînnoită în forma ei. În acelaşi timp, câteva servicii suplimentare vor fi furnizate în acelaşi fel în care procedăm cu alte ţări, precum, de exemplu, cu Franţa şi Germania. Ciprul şi Rusia au avut în mod tradiţional relaţii bune, iar acest lucru nu e pasibil de schimbare", a spus Anastasiades, potrivit site-ului Lenta.ru, citat de Business Insider.

Anunţul Ciprului a intervenit după ce Rusia şi-a exprimat interesul, la sfârşitul lui ianuarie, privind deţinerea unei baze militare în Cipru, după cum au relatat Global Post şi Greek Reporter.

Ciprul se află printre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene care au impus sancţiuni asupra Rusiei în ultimul an ca răspuns la acţiunile din Ucraina.

Şi exact în felul în care Grecia a cauzat recent agitaţie prin complicarea procesului de extindere a sancţiunilor asupra Rusiei, Ciprul a exprimat de asemenea semnale de opoziţie faţă de sancţiunile suplimentare impuse ţării conduse de Vladimir Putin, adăugând că multe ţări din UE împărtăşesc această opinie.

"Vrem să evităm o deteriorare ulterioară a relaţiilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană", ar fi spus, potrivit relatărilor, preşedintele cipriot.

Cooperarea militară dintre Cipru şi Rusia se prezintă, aşadar, sub forma unui alt semnal de alertă pentru Uniunea Europeană, comentează Business Insider.

Forţele aeriene ale Rusiei vor folosi, potrivit estimărilor, baza aeriană "Andreas Papandreou", alături de aeroportul internaţional din Paphos, în sud-vestul insulei, la aproximativ 50 de kilometri de baza Forţelor Aeriene Regale Britanice "Akrotiri". În plus, marina rusă va putea folosi în permanenţă baza din Limassol, mai scrie Lenta.ru.

"Portul Limassol se învecinează cu baza aeriană britanică din Akrotiri, care serveşte operaţiunilor NATO şi este de asemenea un centru important în sistemul electronic de supraveghere militară al alianţei", potrivit publicaţiei Global Post.

Potrivit Euractiv, implicarea financiară intensă a Rusiei într-un stat UE a ridicat în mod firesc îngrijorare în rândul aliaţilor din vest ai ţării insulare în ultimii câţiva ani.

Pe de altă parte, Rusia şi noul guvern al Greciei au luat iniţiativa de a-şi explora relaţiile militare şi economice. De fapt, noul prim-ministru grec Alexis Tsipras a declarat la începutul lunii februarie: "Grecia şi Ciprul pot deveni un pod de pace şi cooperare între UE şi Rusia."
 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici