Rusia ar putea interzice importurile de vin din R.Moldova în următoarele două săptămâni

Rusia ar putea interzice importul de vinuri din Republica Moldova în următoarele două săptămâni, a declarat şeful serviciului sanitar de stat rus, Ghennadi Onişcenko, citat de Infotag în pagina electronică de luni.

20 afișări
Imaginea articolului Rusia ar putea interzice importurile de vin din R.Moldova în următoarele două săptămâni

Rusia ar putea interzice importurile de vin din R.Moldova în următoarele două săptămâni

Potrivit presei ruse, Onişcenko a declarat că aproximativ jumătate din cantitatea de vin importată ar conţine "substanţe nocive". "Dacă situaţia nu se va schimba în următoarele două săptămâni, Rusia va fi nevoită să aplice măsuri restrictive, pentru a nu impune organelor vamale şi laboratoarelor să constate o problemă evidentă", a spus acesta. În opinia oficialului rus, "actualul Guvern moldovean face doar declaraţii, însă nu a depus niciun efort pentru a schimba situaţia".

Până la 26 iulie, în total, în Republica Moldova a fost returnată cantitatea de un milion de litri de vin, a precizat Onişcenko. "Putem conchide că, din perspectiva respectării proceselor tehnologice şi controlului calităţii, producţia moldoveană de vin a revenit la nivelul (situaţiei) din 2006", a subliniat oficialul. În opinia sa, acest lucru reprezintă "o catastrofă economică, având în vedere că aceasta este ramura de bază" a economiei moldovene.

Valeriu Cosarciuc, ministrul moldovean al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a respins aceste afirmaţii, subliniind că o eventuală hotărâre în acest sens a companiei ruse Rospotrebnadzor ar fi de natură politică. Oficialul moldovean a insistat asupra faptului că întreprinderile vinicole din ţară respectă "toate cerinţele" exprimate de partea rusă în privinţa calităţii vinurilor, cerinţe stipulate în două acte privind controlul calităţii (GOST şi SanPiN), transmise părţii moldovene din 2007.

Cosarciuc a mai declarat că între cei 15 indicatori privind calitatea vinului, prevăzuţi în cele două documente, nu există nicio referire la substanţa chimică invocată de partea rusă, şi anume dibutilftalat, menţionată de presa rusă. El a mai spus că în Rusia nu există nicio reglementare privind nivelul de dibutilftalat admis în vin, ci doar în apa minerală. Inclusiv în situaţia aplicării acestor norme pentru vin, prezenţa acestei substanţe în vin este mai redusă decât în apa minerală, a subliniat ministrul.

De asemenea, Republica Moldova nu a primit de la partea rusă date oficiale privind rezultatele testelor asupra calităţii vinurilor, a adăugat ministrul. El a subliniat, totodată, că ţara sa supune unui "control dur" producţia de vinuri de-a lungul întregului proces de producţie, începând de la cultivarea strugurilor şi până la exportul produsului finit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici