Rusia, dispusă să susţină sancţiuni împotriva Iranului
Rusia este "dispusă" să susţină sancţiuni internaţionale împotriva Iranului, a afirmat sâmbătă cotidianul Kommersant, citând surse din cadrul administraţiei preşedintelui rus, Dmitri Medvedev.
"În ultimul timp surse din administraţia prezidenţială ne spun adeseori" că Moscova este "pregătită 100 la sută" să susţină sancţiunile, scrie cotidianul.
"Problema este de a face să concorde evaluările experţilor privind necesitatea unei astfel de decizii", a declarat una dintre aceste surse, citată de Kommersant.
"Dar bineînţeles, este mai bine să determinăm Teheranul să coopereze, decât să îl lovim cu sancţiuni, deoarece acestea din urmă ar putea determina Iranul să devină mai închis, şi nu vom mai avea nicio infomaţie despre ceea ce se întâmplă acolo", a adăugat aceasta.
Potrivit Kommersant, "ultimul cuvânt în privinţa unei eventuale adoptări de sancţiuni revine preşedinţilor rus şi american", Dmitri Medevedev şi Barack Obama, care se vor întâlni duminică la Forumul economic Asia-Pacific, la Singapore.
"Ei vor nu numai să vorbească despre situaţia din jurul programului nuclear iranian, dar pot decide când trebuie impuse sancţiunile" împotriva Iranului, scrie cotidianul.
Medvedev a avertizat recent, într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel, că nu pot fi excluse noi sancţiuni împotriva Teheranului dacă nu se vor înregistra progrese în dosarul nuclear iranian.
Proiectul de acord prezentat la sfârşitul lui octombrie de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) prevede ca Iranul să exporte cea mai mare parte a uraniului său slab îmbogăţit în Rusia pentru a fi îmbogăţit la un nivel superior, apoi trimis în Franţa, unde va fi transformat în combustibil.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii