Peste 2.000 de oameni din trupele antiaeriene şi 500 de echipamente militare participă la exerciţii, care urmează să se încheie la 10 aprilie, potrivit agenţiei Interfax.
Manevrele se desfăşoară în districte din Caucazul de Sud şi de Nord, dar şi la baze militare ruseşti din Armenia, regiunile separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud şi ucraineană Crimeea, pe care Moscova a anexat-o anul trecut.
Exerciţiile riscă să fie percepute în Occident ca o demonstraţie de forţă, în contextul în care relaţiile dintre ruşi şi occidentali se află la cel mai scăzut nivel înregistrat după Războiul Rece, din cauza crizei din Ucraina.
Kievul şi Occidentul acuză Moscova de conducerea asaltului separatist în estul Ucrainei, cu trupe şi armament ruseşti. Rusia a negat în mod repetat aceste acuzaţii.
Activităţile NATO de la frontierele Rusiei depăşesc cu mult acţiunile militare ruseşti, a apreciat Anatoli Antonov, un adjunct al ministrului Apărării, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Moscova, fără legătură cu exerciţiile anunţate de către minister.
„State NATO se folosesc de situaţia din sud-estul Ucrainei ca de o scuză pentru a înainta mai aproape de frontierele Rusiei”, a declarat Antonov, citat de Interfax.
O flotilă NATO a sosit miercuri la Marea Neagră, urmând să participe la antrenamente alături de nave aparţinând marinelor din România, Turcia şi Bulgaria, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică.
Citeşte şi: Rusia va avea 50 de nave şi submarine suplimentare în 2015. Unele ar putea ajunge în Marea Neagră
Citeşte şi: ACORD MILITAR Cipru-Rusia: Navele ruseşti de război primesc acces în porturile acestui stat
Citeşte şi: AVERTISMENT al unui oficial NATO: Rusia ar putea ataca un stat estic membru al Alianţei, cu riscul unui conflict nuclear