Rusia revine definitiv la ora de iarnă

Rusia va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică în mod permanent la ora de iarnă, punând capăt unei experienţe de trei ani în care ţara a funcţionat tot timpul anului după ora de vară.

1251 afișări
Imaginea articolului Rusia revine definitiv la ora de iarnă

Rusia revine definitiv la ora de iarnă (Imagine: Shutterstock)

Rusia se întoarce şi la modelul cu 11 fusuri orare pentru teritoriul său care se întinde din Kamceatka, în Pacific, până în enclava Kaliningrad, la frontiera Uniunii Europene, după ce acesta fusese redus la nouă fusuri orare de fostul preşedinte Dmitri Medvedev.

Una dintre principalele reforme ale lui Medvedev a fost ca ţara să treacă permanent la ora de vară (GMT+4) în 2011, pe baza ideii că schimbarea orei este dăunătoare pentru ritmul biologic al oamenilor.

TITLURILE ZILEI

Această schimbare a provocat totuşi un val de nemulţumiri, mulţi ruşi fiind reticenţi în a se trezi cu o oră mai devreme în sumbrele dimineţi de iarnă.

În iulie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care pune capăt acestui sistem şi prevede revenirea la ora de iarnă (GMT+3) în mod permanent.

Problema orei şi a fusurilor orare rămâne una spinoasă pentru fosta URSS.

Crimeea a trecut la ora Moscovei în martie, la scurt timp după alipirea sa la Rusia, renunţând astfel la ora ucraineană.

Belarusul a urmat exemplul Moscovei şi a trecut la ora de vară permanentă în 2011, dar preşedintele Aleksandr Lukaşenko a refuzat acum să treacă la ora de iarnă.

Ucraina a optat pentru două orare, de vară şi de iarnă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici