Rusia şi China au boicotat reuniunea ONU organizată de SUA cu privire la situaţia din Venezuela

Rusia, China, Egipt şi Bolivia au boicotat, luni, o reuniune informală a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la situaţia din Venezuela, organizată de către Statele Unite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

868 afişări

Imaginea articolului Rusia şi China au boicotat reuniunea ONU organizată de SUA cu privire la situaţia din Venezuela

Rusia şi China au boicotat reuniunea ONU organizată de SUA cu privire la situaţia din Venezuela

Cele patru state consideră că organismul internaţional format din 15 membri nu ar trebui să fie implicat în această chestiune.

"Problema este reprezentată de amestecul în afacerile interne ale Venezuelei. Sper că această ţară îşi va rezolva problemele în mod paşnic şi fără nicio intervenţie externă", a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia.

În schimb, ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a subliniat importanţa soluţionării crizei politice şi economice din Venezuela, un stat "din ce în ce mai violent".

"Faptul că guvernul (Venezuelei) merge atât de departe încât să încerce să-i determine pe unii oameni să nu vină la întâlnire reprezintă o dovadă de vinovăţie. Şi acest lucru este nefericit. Am primit presiuni din partea partenerilor regionali să nu organizăm această întâlnire. Obiectivul nostru nu este să denigrăm pe cineva sau să umilim o regiune. Vrem doar să ajutăm regiunea. Situaţia din Venezuela este mai mult decât o tragedie umană. Venezuela este un narco-stat tot mai violent, care ameninţă regiunea, emisfera şi lumea", a spus Haley.

Ambasadorul statului Uruguay la ONU, Luis Bermudez, a participat la reuniune, dar a afirmat că ţara sa nu crede că situaţia din Venezuela reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.

Ambasadorul Venezuelei la Naţiunile Unite, Rafael Dario Ramirez, a precizat că "reuniunea este un act ostil şi de interferenţă din partea Statelor Unite, care subminează principiul suveranităţii unui stat membru al ONU" şi a condamnat "acest act de manipulare politică".

Statele Unite au aplicat sancţiuni financiare împotriva Venezuelei, ţara care furnizează 10% din petrolul pe care îl consumă SUA, iar preşedintele american Donald Trump a precizat că Guvernul său este pregătit să ia măsuri suplimentare dacă preşedintele Nicolas Maduro continuă pe calea unei guvernări autoritariste.

Venezuela se confruntă de mai mulţi ani cu o criză politică. Partidul aflat la putere a restrâns treptat statul de drept şi ordinea constituţională şi, în martie 2017, Curtea Constituţională i-a revocat Adunării Naţionale, aleasă democratic, puterea legislativă.

Venezuela este afectată şi de grave probleme economice, din cauza inflaţiei galopante şi a scăderii preţului petrolului, iar această situaţie a condus la ample proteste împotriva preşedintelui Nicolas Maduro. Potrivit datelor prezentate de către Parlamentul European, peste 130 de opozanţi au fost ucişi şi peste 500 au fost încarceraţi în mod arbitrar de la începutul anului.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA ,
ONU ,
VENEZUELA
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.