Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de acţiuni destabilizatoare în zona Mării Negre

  • Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de acţiuni destabilizatoare în zona Mării Negre şi în Ucraina
  • Departamentul de Stat: "SUA exprimă preocupări profunde în legătură cu planurile Rusiei de a bloca intrarea navelor străine în zone din Marea Neagră"
  • Serghei Şoigu: "Statele Unite şi NATO continuă activităţile destabilizatoare în spaţiul aerian şi în apele Mării Negre"
1361 afișări
Imaginea articolului Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de acţiuni destabilizatoare în zona Mării Negre

Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de suplimentarea efectivelor militare şi de activităţi destabilizatoare în zona Mării Negre, în contextul tensiunilor din sud-estul Ucrainei.

"Statele Unite exprimă preocupări profunde în legătură cu planurile Rusiei de a bloca intrarea navelor străine în zone din Marea Neagră, inclusiv în apropierea regiunii ocupate Crimeea şi în Strâmtoarea Kerci. Rusia a avut şi în trecut o serie de acţiuni agresive împotriva navelor ucrainene, blocând intrarea acestora în porturi ale Ucrainei din Marea Azov, afectând comerţul internaţional al Ucranei. Acţiunile de acum reprezintă o nouă escaladare neprovocată în campania Moscovei de subminare şi destabilizare a Ucrainei. Aceste evoluţii sunt în special problematice în contextul informaţiilor credibile despre acumularea de trupe ruse în Crimeea ocupată şi în jurul frontierelor Ucrainei, la niveluri care nu au mai fost de la invazia Rusiei din 2014; de asemenea, există alte acţiuni provocatoare ale forţelor conduse de Rusia, pe linia de contact", a anunţat Departamentul de Stat american, conform unui comunicat postat pe site-ul instituţiei, vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Statele Unite reafirmă susţinerea neclintită pentru suveranitatea Ucrainei, pentru integritatea teritorială a frontierelor ţării recunoscute la nivel internaţional. Statele Unite nu recunosc şi nu vor recunoaşte niciodată anexarea Crimeei. Lăudăm Ucraina pentru reţinerea constantă în faţa provocărilor ruse şi cerem Rusiei să înceteze hărţuirea navelor din regiune şi să reducă prezenţa militară de-a lungul frontierelor Ucrainei şi în regiunea ocupată Crimeea", subliniază Departamentul de Stat american.

La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a acuzat Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică de acţiuni "provocatoare" în Ucraina şi în zona Mării Negre.

"Abordarea distructivă a conducerii politico-militare a Ucrainei continuă, în încercarea de a destabiliza situaţia din Donbas. Statele Unite şi NATO continuă activităţile destabilizatoare în spaţiul aerian şi în apele Mării Negre", a declarat, marţi, potrivit agenţiei RIA Novosti, Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării.

Săptămâna trecută, Ucraina a cerut Alianţei Nord-Atlantice să acţioneze rapid pentru a opri izbucnirea unui conflict militar cu Rusia, acuzată că a suplimentat efectivele militare în regiunea Crimeea, anexată în 2014, şi în apropierea frontierelor Ucrainei.

Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a declarat, luni, că Rusia a mobilizat peste 150.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării susţine că Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să mobilizeze 40.000 de militari în apropierea frontierelor Rusiei, inclusiv în Marea Neagră şi în zona Mării Baltice.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a vorbit, săptămâna trecută, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, reiterând angajamentul de a susţine suveranitatea Ucrainei. Joseph Biden a pledat pentru dialog strategic cu Rusia pentru controlul armamentului, propunând organizarea unui summit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici