Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria

Moscova trimite în Transnistria un convoi umanitar format din 60 de camioane, în cadrul unui proiect de integrare în Uniunea Euroasiatică, relatează agenţia Novosti PMR, în pagina electronică.

1710 afișări
Imaginea articolului Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria

Rusia trimite camioane cu ajutor umanitar în Transnistria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În decursul unei luni, în Transnistria au ajuns primele şapte vehicule cu echipamente medicale şi mobilă, trei dintre acestea au ajus miercuri, a anunţat organizaţia neguvernamentală rusă Integrarea Euroasiatică, menţionând că "alte zeci de camioane sunt în drum" spre Tiraspol.

Directorul organizaţiei, Aleksandr Argunov a menţionat că acest ajutor contribuie la crearea unor noi centre medicale în regiune.

"Nu ştim cum va evolua situaţia în jurul Transnistriei şi preferăm să transportăm acest ajutor cât mai curând", a declarat Argunov.

"Cu puţin timp înainte, au sosit camioanele cu mobilă. Am analizat cu atenţie ce dificultăţi apar la frontiera cu Ucraina şi ce acte ne cer vameşii ucraineni, pentru ca mai apoi să trimitem echipamente medicale. Aceste echipamente provin din diferite ţări, inclusiv din Israel, Germania şi Belarus", a adăugat el.

Fondatorul organizaţiei Integrarea Euroasiatică, deputatul rus Aleksei Juravliov s-a întâlnit miercuri, la Tiraspol, cu liderul separatist Evgheni Şevciuk. Cei doi au discutat despre construcţia unor centre medicale şi grădiniţe în Transnistria cu finanţare rusă, precum şi despre transportarea echipamentelor necesare.

Anterior, Moscova a trimis opt convoaie cu "ajutor umanitar" în estul Ucrainei, afectat de o rebeliune prorusă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici