Şapte răniţi la bordul unui Airbus A330, în urma unor turbulenţe
Şapte persoane au fost rănite uşor în timpul unor turbulenţe, la bordul unui avion Airbus A330 al companiei australiene Qantas, care efectua o cursă Hong Kong-Perth, a anunţat, luni, compania aeriană, excluzând orice legătură cu incidentele recente survenite la acest tip de aparat.
Şapte răniţi la bordul unui Airbus A330, în urma unor turbulenţe (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Şase pasageri şi un membru al echipajului au primit îngrijiri medicale la bord, după turbulenţele violente prin care a trecut avionul, la aproximativ patru ore de la decolare. Aparatul, cu 206 pasageri şi 13 membri de echipaj la bord, a aterizat fără probleme.
Incidentul intervine la 11 zile după aterizarea de urgenţă a unui Airbus A330-200 al unei companii australiene low-cost, care făcea legătura între Japonia şi Australia. Avionul companiei Jetstar fusese forţat să aterizeze pe insula Guam din Oceanul Pacific, după un început de incendiu îm cabină.
În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, un Airbus A330 al Air France s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic, cu 228 de persoane la bord, aceasta constituind cea mai mare catastrofă din istoria companiei aeriene franceze. Cauzele sale rămân necunoscute.
În octombrie, aproximativ 40 de persoane au fost rănite într-un Airbus A330-300 al companiei Qantas, care fusese forţat, după o schimbare bruscă de altitudine, să efectueze o aterizare de urgenţă în Australia.
"Nu există nici un motiv să se facă o legătură între acest incident şi alte incidente survenite la avioanele A330", a afirmat compania australiană, într-un comunicat.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social astăzi, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic astăzi, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





Nu exista comentarii