Sarkozy îi cere lui Dominique Strauss-Kahn să se justifice în faţa justiţiei şi să tacă

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy i-a cerut sâmbătă fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn să se justifice în faţa justiţiei şi să tacă, după ce acesta a relansat ipoteza unui complot politic în cazul Sofitel din New York.

152 afișări
Imaginea articolului Sarkozy îi cere lui Dominique Strauss-Kahn să se justifice în faţa justiţiei şi să tacă

Dominique Strauss-Kahn (Imagine: Daniel Mihailescu/Arhiva Mediafax Foto)

"Respect profund prezumţia de nevinovăţie, dar când eşti acuzat de ceea ce este acuzat el şi când ai un minim de demnitate, ai decenţa să taci şi să nu mai amplifici ruşinea", a declarat el în faţa câtorva mii de susţinători.

"Când mă gândesc că în toate episoadele scandaloase, ruşinoase, de la New York, Lille, Carlton, Pas-de-Calais, dreapta republicană şi centrul au avut demnitatea de a nu se amesteca, de a nu le folosi, de a se abţine, de a nu comenta, deoarece comentând aceste infamii înseamnă a le accepta puţin", a adăugat candidatul UMP.

"Dar în plină campanie electorală (...) domnul Strauss-Kahn începe să dea lecţii de morală şi să afirme că eu sunt responsabil de tot ce i s-a întâmplat lui, este prea mult!", a declarat Nicolas Sarkozy.

"François Hollande a chemat în ajutor o garanţie morală cu greutate, Dominique Strauss Kahn", a ironizat el.

Într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, DSK îşi acuză adversarii că i-au împiedicat candidatura la alegerile prezidenţiale exploatând cazul Sofitel din New York.

"Nu am crezut pur şi simplu că vor merge atât de departe (...), nu am crezut că ar putea găsi ceva pentru a mă aresta", a declarat DSK, făcând aluzie la oamenii preşedintelui Nicolas Sarkozy.

Jurnalistul american Edward Jay Epstein, care l-a intervievat pe DSK pentru The Guardian, afirmă că acesta a "devenit principala ţintă a serviciilor franceze în februarie sau martie 2011". "Îi supravegheau faptele şi gesturile", susţine jurnalistul american.

La 62 de ani, DSK era pe cale să devină principalul rival de stânga al lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale, când acuzaţiile de viol aduse de Nafissatou Diallo, o cameristă dintr-un hotel din Manhattan, i-au bulversat viaţa şi au condus la arestarea sa la New York la 14 mai 2011.

DSK a beneficiat de neurmărire penală în august 2011 la New York dar cazul, care continuă în civil, a adus la lumină o faţă obscură a personalităţii sale: raportul său cu femeile, la limita "hărţuirii", potrivit martorilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici