Sarkozy îşi suspendă campania şi anunţă gradul maxim de alertă teroristă la Toulouse

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a confirmat, luni seara, că o singură persoană este la originea atacurilor asupra unei şcoli evreieşti şi unor militari din două oraşe din sud-vestul Franţei şi a anunţat instaurarea nivelului maxim de alertă teroristă în această regiune.

1082 afișări
Imaginea articolului Sarkozy îşi suspendă campania şi anunţă gradul maxim de alertă teroristă la Toulouse

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ştim că este aceeaşi persoană, aceeaşi armă care a ucis militari, copii şi un profesor", a declarat Sarkozy, la finalul unei reuniuni la Palatul Elysee în prezenţa premierului Francois Fillon.

"Nu cunoaştem motivaţiile acestui criminal", "atacând copii şi un profesor evrei, motivaţia antisemită pare evidentă", a adăugat preşedintele francez, precizând că îi va primi pe reprezentanţii comunităţii evreieşti marţi.

"Acest act este odios, nu poate rămâne nepedepsit. Toate mijloacele, absolut toate mijloacele disponibile, vor fi angajate pentru ca acest criminal să nu mai poată face rău", a continuat şeful statului.

Aceeaşi armă şi acelaşi scuter furat au fost folosite la 11 martie pentru uciderea unui militar la Toulouse, apoi, patru zile mai târziu, pentru uciderea altor doi militari la Montauban şi luni în atacul de la un colegiu evreiesc din Toulouse, soldat cu patru morţi, au declarat anterior surse apropiate anchetei.

"Fiind vorba despre soldaţii noştri, ştim că doi erau de confesiune musulmană, un al treilea era din Antile, dar nu cunoaştem motivaţiile, chiar dacă ne putem imagina că rasismul şi nebunia criminală sunt legate", a adăugat Sarkozy.

Preşedintele a anunţat "măsuri de protecţie excepţionale în regiunea" sud-vest. "Am decis că va fi activat planul Vigipirate, culoarea stacojie", a afirmat el.

Aceasta este prima dată când nivelul maxim al planului Vigipirate, care evaluează ameninţarea teroristă, este activat în Franţa, unde nivelul roşu este în vigoare de la atentatele din Londra, din iulie 2005.

Nicolas Sarkozy, care candidează pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale din 22 aprilie şi 6 mai, a precizat că îşi suspendă campania electorală "cel puţin până miercuri". "Îmi suspend participarea la campania electorală cel puţin până miercuri", data funeraliilor militare ale soldaţilor ucişi.

Asemănarea între aceste crime a determinat Parchetul din Paris să centralizeze, în baza competenţelor sale antiteroriste, cele trei anchete, care sunt "efectuate pentru fapte calificate drept asasinat şi tentative de asasinat în legătură cu o acţiune teroristă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici