Sarkozy pledează pentru revizuirea acordurilor Schengen

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a pledat duminică pentru revizuirea acordurilor Schengen şi a ameninţat că va "suspenda participarea" Franţei dacă "un Guvern politic al Schengen" nu este instituit "în următoarele 12 luni".

543 afișări
Imaginea articolului Sarkozy pledează pentru revizuirea acordurilor Schengen

Nicolas Sarkozy (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Acordurile Schengen nu mai permit un răspuns la gravitatea situaţiei. Ele trebuie revizuite. Trebuie implementată pentru Schengen o reformă structurală ca aceea pe care tocmai am implementat-o pentru euro", a afirmat preşedintele francez, care candidează pentru un al doilea mandat.

În opinia lui Sarkozy, "nu trebuie lăsată gestionarea fluxurilor migratorii numai în mâinile tehnocraţilor şi ale tribunalelor".

"În situaţia noastră economică şi socială, dacă Europa nu controlează intrările pe teritoriul său, nu îi va mai putea găzdui demn pe cei care sosesc, nu va mai putea răspunde la cererea de integrare a celor care îşi găsesc atât de greu locul în societate, nu îşi va mai putea finanţa protecţia socială", a avertizat Sarkozy.

"Trebuie să se poată sancţiona, suspenda sau exclude din Schengen un stat deficitar, aşa cum se poate sancţiona un stat din zona euro care nu îşi îndeplineşte obligaţiile", a precizat el.

Preşedintele francez a pledat pentru "instrumente de gestionare a crizelor care permit să fie asistate ţările confruntate cu situaţii excepţionale şi un front comun în lupta împotriva imigraţiei clandestine".

"Ca şi pentru economie, este nevoie de o convergenţă sporită în materie de drepturi ale străinilor şi drept de azil", a subliniat Sarkozy. "Este urgent pentru că nu se pune problema să acceptăm să suportăm controlul insuficient la frontierele externe ale Europei".

"Dacă voi constata că în următoarele 12 luni nu există un progres serios în această direcţie, atunci Franţa îşi va suspenda participarea la acordurile Schengen, până ce negocierile vor reuşi", a avertizat preşedintele-candidat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici