Şase activiste Greenpeace escaladează cel mai înalt zgârie-nori din Londra

Şase activiste ale asociaţiei pentru protejarea mediului Greenpeace escaladau joi cel mai înalt zgârie-nori din Europa Occidentală, Shard, în semn de protest faţă de exploatarea resurselor în Arctica de către Shell, au anunţat surse ale organizaţiei ecologiste şi din cadrul poliţiei.

160 afișări
Imaginea articolului Şase activiste Greenpeace escaladează cel mai înalt zgârie-nori din Londra

Şase activiste Greenpeace escaladează cel mai înalt zgârie-nori din Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Un grup de artişti şi activişti a dejucat vigilenţa gardienilor de la baza (turnului) Shard şi escaladează" clădirea, a anunţat Greenpeace într-un comunicat. "Dacă cele şase femei ating vârful de 310 metri, ele vor încerca să desfăşoare o mare operă de artă care ilustrează frumuseţea Arcticii", adaugă organizaţia cunoscută pentru acţiunile sale spectaculoase.

Greenpeace adaugă că a ales Shard pentru că se află în mijlocul birourilor centrale din Londra ale gigantului petrolier Shell. "Shell este în avanpostul companiilor petroliere în Arctica, investind miliarde în campaniile de foraj din Alaska şi din Rusia", denunţă organizaţia pentru apărarea mediului.

Poliţia a anunţat că a fost apelată la ora locală 04.20 (06.20, ora României) în legătură cu "şase protestatare care încearcă să escaladeze (turnul) Shard". "Avem ofiţeri la faţa locului, care supraveghează situaţia", a adăugat purtătorul de cuvânt al Scotland Yard.

Shell a făcut primele sale foraje anul trecut în două puţuri amplasate în Marea Beaufort şi în Marea Ciukcilor, în Alaska, dar a anunţat în februarie că renunţă să mai foreze în acest an în regiune, unde ia în calcul, totuşi, să-şi reia activităţile "în viitor".

Gigantul petrolier a început să participe la dezvoltarea extracţiei petroliere în Alaska încă din anii '50. După ce s-a retras din regiune în 1997, a reînceput să investească miliarde de dolari americani în ultimii ani.

Experţii estimează resursele naturale ale Arcticii la 90 de miliarde de barili de petrol şi la 30% din gazul natural nedescoperit în lume, o sursă de profit din ce în ce mai accesibilă odată cu topirea gheţarilor, dar dificil de exploatat din cauza unor condiţii de mediu nefavorabile şi costurilor ridicate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici