Şase morţi, după prăbuşirea unui avion Antonov An-148 în Rusia
Şase membri ai echipajului unui avion Antonov An-148, între care doi piloţi birmani, au murit sâmbătă în urma prăbuşirii acestui aparat destinat armatei birmane, în timpul unui zbor de testare, relatează agenţiile ruse de presă.
"Erau şase persoane la bord. Toate au fost ucise. Cadavrele lor, inclusiv ale celor doi piloţi birmani, au fost găsite", a declarat filiala regională a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, citată de agenţia RIA Novosti.
"Avionul An-148 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de testare în regiunea Belgorod (centru)", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţia Interfax.
Accidentul s-a produs la ora 11.09 (10.09, ora României), în apropierea satului Garbuzovo din regiunea Belgorod, potrivit Comitetului de anchetă rus.
Avionul era destinat Forţelor armate din Myanmar, potrivit unei surse din cadrul complexului militaro-industrial rus, care a precizat că "Myanmarul a achiziţionat pentru Forţele sale aeriene două avioane An-148, printr-un contract semnat în 2008".
Treizeci şi cinci de persoane şi 15 vehicule au fost mobilizate pentru a stinge incendiul în urma prăbuşirii, precizează Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, într-un comunicat.
Aparatul An-148 este un bireactor fabircat de constructorul ucrainean Antonov. Avionul Antonov An-148 a realizat primul său zbor la 17 septembrie 2004, iar producţia în serie a început la 5 iulie 2007 în Rusia, la Voronej.
Acest avion poate transporta până la 80 de pasageri pe o distanţă de 3.600 de kilometri.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Nu exista comentarii