Şase români au murit într-un accident rutier în Spania - VIDEO
Şase români, cinci bărbaţi şi o femeie, au murit într-un accident rutier produs vineri după-amiază pe autostrada A-3, în localitatea Bunol, în Spania, a anunţat preşedintele Asociaţiei agricultorilor din Valencia, Cristobal Aguado, citat de cotidianul Siglo XXI, în ediţia electronică.
Aceştia erau muncitori agricoli sezonieri, care se îndreptau către locul de muncă, a declarat Aguado.
Anterior, Centrul pentru informaţii şi coordonare a situaţiilor de urgenţă, citat de cotidianul ABC, în pagina electronică, anunţa că au fost identificaţi patru dintre cei şase morţi, aceştia fiind de naţionalitate română.
Accidentul s-a produs la ora locală 13.20 (14.20 ora României), la kilometrul 314, când o furgonetă s-a ciocnit cu un camion, potrivit unor surse din cadrul Gărzii Civile.
Şase dintre cei nouă pasageri ai furgonetei au murit, iar ceilalţi trei, tot români, au fost răniţi. Aceştia sunt o femeie în vârstă de 22 de ani şi doi bărbaţi, în vârstă de 52 şi, respectiv, 24 de ani, care au fost transportaţi la spitalul din Requena cu răni multiple.
Cele şase cadavre au fost transferate la Institutul de medicină legală, unde va fi efectuată autopsia.
MAE: Se încearcă găsirea actelor de rezidenţă ale victimelor accidentului
Purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu, a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că în prezent se încearcă identificarea zonelor în care se află familiile victimelor accidentului rutier.
Potrivit lui Şerbănescu, accidentul rutier s-a produs, vineri, într-o zonă situată între regiunile Valencia şi Cuenca.
Şerbănescu a spus că deocamdată se lucrează la identificarea victimelor în vederea anunţării familiilor.
"Actele şi tot ce s-a găsit asupra victimelor sunt sigilate la Judecătoria din Requena, Valencia. Se încearcă găsirea actelor de rezidenţă pentru a se şti din ce zonă erau respectivele persoane. Sâmbătă, la prima oră, consulul se va duce la spital pentru a intra în contact cu răniţii, după care, la Judecătorie, pentru a vedea exact din ce zone ale Spaniei sunt răniţii şi pentru a identifica în ce zone sunt familiile acestora, inclusiv dacă se află în România", a mai spus Şerbănescu.
De asemenea, el a spus că, în prezent, Poliţia face cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii evenimentului.
Şerbănescu a spus că niciunul dintre cei nouă nu era minor. O femeie se numără printre decedaţi, iar o alta printre răniţi, celelalte şapte victime fiind bărbaţi.
Totodată, purtătorul de cuvânt al MAE a spus că toată situaţia este urmărită îndeaproape de autorităţile consulare din Valencia.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





imi pare tare rau!!!!!!!mergem sa muncim si ne gasim sfarsitul pe pamant strain!asa au vrut cei care ne conduc!si eu cunosc in requena am sata la 10 min distanta de requena!ce sa zic.....e tragic!dar nimeni nu face nimic bun pt noi,asa k trebuie sa plecam unde ,cica,ne e mai bn!regrete familiilor!
mare atentie sa nu mai fie pacaliti romanii la asigurarile pentru cei morti in Spania
daca aveti probleme sunati la Drepturile Omului
comisar Velcota
sa aibe grija consulatul ca familiile celor morti să nu mai fie păcăliti atunci cănd este vorba de asigurari
daca sunt probleme familiile celor în cauza pot face apel la Drepturile Omului
comisar Velcota Iosif
tell 0040/0761986684
condoleanţe familiilor de acasă