Semnale trase de oficiali ai SUA: Coreea de Nord "construieşte noi rachete balistice"/ UPDATE: Discuţii de ultima oră între cele două Corei despre datele privind activitatea militară

Coreea de Nord pare să construiască rachete balistice noi, în ciuda relaţiilor deschise recent cu administraţia Trump, scrie BBC care citează presa internaţională. În acest context, reprezentanţii Coreei de Nord şi ai Coreei de Sud s-au întâlnit marţi pentru a discuta despre activitatea militară, relatează Reuters.

1082 afișări
Imaginea articolului Semnale trase de oficiali ai SUA: Coreea de Nord "construieşte noi rachete balistice"/ UPDATE: Discuţii de ultima oră între cele două Corei despre datele privind activitatea militară

Coreea de Nord "construieşte noi rachete balistice". Semnale trase de oficiali ai SUA

Surse americane oficiale au declarat pentru Washington Post că sateliţii spioni au observat o activitate continuă într-un amplasament care a mai produs rachete balistice. Agentia de stiri Reuters citează un oficial spunând că nu este clar cât de departe a mers activitatea în această zonă.

Întâlnirea de marţi dintre cele două Corei are loc în oraşul Panmunjom, situat în zona demilitarizată de la graniţă şi a fost planificată în urma summitului din luna aprilie, când cei doi lideri coreeni au decis să diminueze tensiunile şi să oprească orice acte ostile.

Kim Do-gyun, negociatorul şef al Coreei de Sud pe probleme legate de Coreea de Nord şi ministrul Apărării sud-coreean au declarat că vor încerca să ia măsuri importante pentru reducerea tensiunilor şi începerea unei relaţii bazate pe încredere.

De asemenea, ministrul Apărării din Coreea de Sud a declarat săptămâna trecută că plănuieşte să retragă o parte din militarii dispuşi la graniţă, ca un prim pas spre implementarea păcii.

Luni, un oficial al Statelor Unite a declarat că a fost detectată activitate la complexul de cercetare Sanumdong din Coreea de Nord, unde a fost produsă prima rachetă balistică intercontinentală capabilă să ajungă în Statele Unite.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat săptămâna trecută că ţara coreeană continuă să fabrice combustibil pentru bombe nucleare, deşi liderul nord-coreean Kim Jong-Un a promis să înceapă procesul de denuclearizare.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Phenianul nu mai este o ameninţare nucleară, deşi Coreea de Nord nu a oferit niciun detaliu concret despre cum se va desfăşura procesul de denuclearizare.

Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un în iunie.

După prima întâlnire  la nivel înalt, cei doi preşedinţi s-au angajat să lucreze spre denuclearizarea peninsulei. Trump a declarat ulterior că Coreea de Nord "nu mai este o ameninţare nucleară".

Trump a fost însă criticat în SUA pentru că a făcut concesii fără a obţine niciun angajament ferm din partea Kim Jong-un de a pune capăt programelor nucleare şi de fabricare a rachetelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici