SENTINŢA în cazul lui Silvio Berlusconi, REDUSĂ la un an cu executare graţie unei amnistii

Sentinţa de patru ani de închisoare în cazul fostului premier italian Silvio Berlusconi a fost redusă la un an, dat fiind că beneficiază de o amnistie. Berlusconi a obţinut o reducere a pedepsei în virtutea unei legi de amnistiere adoptată în 2006 de fostul Guvern de stânga pentru reducerea numărului deţinuţilor.

1640 afișări
Imaginea articolului SENTINŢA în cazul lui Silvio Berlusconi, REDUSĂ la un an cu executare graţie unei amnistii

Silvio Berlusconi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Silvio Berlusconi fusese condamnat vineri la patru ani de închisoare şi trei ani de suspendare a dreptului de a deţine funcţii publice, într-un caz de fraudă fiscală privind activităţile trustului Mediaset. Frauda fiscală se referă la achiziţia de către grupul Mediaset a drepturilor de difuzare a filmelor şi a unor emisiuni televizate. Trustul Mediaset a majorat artifical drepturile de difuzare, reducând cotele de plată a impozitelor în Italia, folosindu-se în acest sens de societăţi offshore.

Silvio Berlusconi probabil nu va face nicio zi de închisoare, întrucât, conform sistemului judiciar italian, sentinţa trebuie confirmată de instanţele superioare pentru a deveni definitivă şi a fi aplicată. Conform AFP, avocaţii lui Berlusconi vor contesta în apel decizia Tribunalului de primă instanţă din Milano, iar, ulterior, se poate merge până la Curtea de Casaţie, aplicarea pedepsei fiind suspendată până la confirmarea definitivă a acesteia.

Începând din 1994, Berlusconi a mai fost condamnat de trei ori, la un total de şase ani şi cinci luni de închisoare, însă nu a stat nicio zi la închisoare întrucât deciziile nu fost niciodată definitive.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici