Serbia intenţionează să efectueze exerciţii militare cu Rusia

Serbia "intenţionează să efectueze mai multe exerciţii militare cu Rusia", potrivit unor surse citate vineri de cotidianul sârb Danas, relatează B92 în pagina electronică.

69168 afișări
Imaginea articolului Serbia intenţionează să efectueze exerciţii militare cu Rusia

Serbia intenţionează să efectueze exerciţii militare cu Rusia (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Exerciţiile ar putea avea loc în pofida criticilor din partea Uniunii Europene şi Statelor Unite, precizează cotidianul, amintind că manevrele militare desfăşurate anul trecut în Serbia, cu participarea trupelor aeropurtate ruse, au fost denunţate ferm.

Potrivit unor "surse apropiate Ministerului Apărării şi armatei sârbe", politica externă a Serbiei nu s-a schimbat "în pofida crizei ucrainene şi a cerinţelor UE de a-şi armoniza politicile cu cele europene".

Prin urmare, Serbia va organiza şi anul acesta exerciţii militare cu Rusia, însă deocamdată nu a fost stabilit "numărul lor, data sau locul precis şi programul", precizează Danas, adăugând că sursele au afirmat că "un acord final privind exerciţiile militare va fi încheiat zilele următoare", scrie www.b92.net.

Primele exerciţii comune între forţele armate sârbe şi cele ruse au avut loc la 14 noiembrie 2014, la Nikinci. Raportorul Parlamentului European pentru Serbia, Dacic McAllister, şi-a exprimat îngrijorarea, într-un raport care ar urma să fie adoptat luna viitoare, privind manevrele comune efectuate de Serbia şi Rusia în contextul tensiunilor dintre UE şi Moscova.

Serbia a organizat de asemenea anul trecut o paradă militară în timpul vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia comemorării eliberării Belgradului.

În iulie 2014, Serbia a desfăşurat manevre militare şi cu state NATO - Statele Unite, România, Bulgaria, Croaţia - dar şi cu Macedonia şi Azerbaidjan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici