Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo
Belgradul nu va recunoaşte "niciodată, în nicio circumstanţă" independenţa autoproclamată a Kosovo, a declarat joi ministrul sârb de Externe, Vuk Jeremici, după avizul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).
"Nu vom recunoaşte niciodată proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo", a declarat ministrul, prezent la Haga, după ce CIJ a apreciat că declaraţia de independenţă a Kosovo nu încalcă dreptul internaţional.
"Ne aşteaptă zile grele, mari provocări (...). Este de o importanţă crucială să păstrăm pacea şi stabilitatea pe tot teritoriul provinciei (Kosovo)", a continuat Jeremici.
Declaraţiile sale au fost transmise în direct de postul de televiziune B92.
"Este crucial ca cetăţenii noştri să nu răspundă eventualelor provocări. Este primordial să ne păstrăm calmul, să rămânem perseverenţi, hotărâţi şi uniţi în continuarea acestei lupte", a mai spus acesta.
"Noi trebuie să ne menţinem poziţia de principiu, să ne continuăm lupta în mod paşnic, diplomatic şi politic, pentru salvarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre", a subliniat Jeremici.
"Următoarea etapă va fi dezbaterea în cadrul Adunării Generale a ONU", a adăugat el.
Răspunzând unei întrebări privind situaţia în care avizul Curţii ar urma să încurajeze noi recunoaşteri ale independenţei Kosovo, şeful diplomaţiei sârbe a declarat că se aşteaptă ca "principalii actori (mondiali) să nu îşi schimbe opinia (asupra acestei probleme), în baza acestui aviz al Curţii".
Până în prezent, 69 de ţări, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au recunoscut independenţa Kosovo. Ţările din UE care nu au reconscut independenţa Kosovo sunt următoarele: Spania, Cipru, Grecia, Slovacia şi România.
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot
-
Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier. Noul Guvern s-a reunit în şedinţă informală
Fostul premier Emil Boc a plecat de la Palatul Victoria după o discuţie de aproximativ 20 minute cu noul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, în care i-a predat acestuia mandatul de şef al Guvernului. citeşte tot





VOM AVEA ROMANIE CU O GAURA LA MIJLOC, CA DRAPELUL LA REVOLUTIE
Cine ce castiga din faramitarile astea pe criterii de orgolii etnice??? Bine ca parem interesati de uniunea europeana adica se ne unim cu totii cand e vorba sa avem ceva beneficii din asta da' pe alta parte recunoastem autonomii artificiale si manate de interese meschine.
foarte corect ! nici Romania sa speram ;)