Serghei Lavrov: Autorităţile de la Kiev ÎNCALCĂ GRAV acordul de la Geneva. Este pur şi simplu inacceptabil

Autorităţile de la Kiev "încalcă grav" acordul de la Geneva, care prevede în special dezarmarea grupărilor armate ilegale şi evacuarea clădirilor ocupate în oraşele ucrainene, a apreciat luni ministrul rus al Afacerilor Externe.

2458 afișări
Imaginea articolului Serghei Lavrov: Autorităţile de la Kiev ÎNCALCĂ GRAV acordul de la Geneva. Este pur şi simplu inacceptabil

Serghei Lavrov (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Nu numai că acordul de la Geneva nu este respectat, ci sunt luate măsuri, în special de către cei care au preluat puterea la Kiev, care îl încalcă grav", a declarat Serghei Lavrov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Autorităţile de la Kiev "declară deschis că acordul de la Geneva nu se aplică în cazul Maidan pentru că administraţia oraşului Kiev a decis că acest loc poate fi păstrat şi că este legitim. Este pur şi simplu inacceptabil", a explicat el.

Lavrov a făcut referire la o piaţă centrală din capitala ucraineană, centrul mişcării de contestare care l-a înlăturat de la putere, în februarie, pe preşedintele prorus Viktor Ianukovici şi unde manifestanţii campează în continuare în jurul baricadelor.

Rusia şi Statele Unite se acuză reciproc de ingerinţă şi absenţa voinţei de aplicare a acordului de la Geneva, de la semnarea sa, joi.

Statele Unite, care apreciază că Moscova se află în spatele tulburărilor din Ucraina, au cerut Rusiei să facă presiuni asupra insurgenţilor proruşi, care păstrează în continuare controlul administraţiei regionale din Doneţk, dar şi a numeroase primării din regiune, pentru ca acestea să respecte acordul, ameninţând cu noi sancţiuni.

"Tentativele de a izola Rusia sunt zadarnice, deoarece izolarea Rusiei de restul lumii este imposibilă", a replicat Lavrov.

"Mai întâi pentru că noi suntem o mare putere, independentă şi care ştie ce vrea. Şi în al doilea rând pentru că o majoritate zdrobitoare de ţări nu vrea să izoleze Rusia", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici