Sfârşitul libertăţii de circulaţie: Marea Britanie va institui controale vamale imediat după ieşirea din Uniunea Europeană

Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson.

8041 afișări
Imaginea articolului Sfârşitul libertăţii de circulaţie: Marea Britanie va institui controale vamale imediat după ieşirea din Uniunea Europeană

BREAKING Marea Britanie va institui controale vamale imediat după ieşirea din Uniunea Europeană

Priti Patel, noul ministru britanic de Interne, a elaborat planuri care prevăd instituirea controalelor vamale stricte imediat după producerea Brexit, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

"Libera circulaţie care există în prezent se va încheia pe 31 octombrie, când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Spre exemplu, vom introduce imediat cele mai stricte reglementări în materie de infracţionalitate pentru persoanele care intră în Marea Britanie", a confirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, citat de cotidianul Le Figaro.

Partidul Liberal-Democrat (opoziţie) a catalogat decizia drept "brutală", apreciind că Priti Patel "este complet desprinsă de realitate".

Organizaţia care îi reprezintă pe imigranţii din ţări UE aflaţi în Marea Britanie, The3million, a avertizat că o astfel de măsură ar genera "discriminare".

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

La rândul său, Uniunea Europeană a refuzat renegocierea Acordului Brexit şi a avertizat că va introduce controale la frontiera cu Marea Britanie în cazul producerii unui Brexit fără acord.

Taguri:
m.britanie,
ue,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici