Siria începe procesul de instalare a păcii în plan intern, sub coordonarea Rusiei

Comisia Constituţională din Siria a început miercuri, la Geneva, negocierile privind implementarea stabilităţii politice în plan intern şi încheierea conflictului civil ce persistă de peste opt ani, sub auspiciile ONU şi coordonarea Rusiei, relatează cotidianul The Guardian.

2412 afișări
Imaginea articolului Siria începe procesul de instalare a păcii în plan intern, sub coordonarea Rusiei

Siria începe procesul de instalare a păcii în plan intern, sub coordonarea Rusiei

La iniţiativa Moscovei, Comisia Constituţională siriană se reuneşte miercuri la Geneva, după ce marţi seara miniştrii de Externe ai Rusiei, Iranului şi Turciei au avut o întrevedere cu negociatorii de la Damasc.

Implicarea celor trei state, în speţă a Rusiei, care şi-a asumat rolul de moderator al negocierilor, contravine apelului făcut de trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, statelor lumii de a nu se implica în procesul de negociere intrasiriană, reiterând că acesta ar trebui să fie gestionat, în mod exclusiv, de autorităţile de la Damasc.

Scopul reuniunii celor 150 de membri ai Comisiei Constituţionale este de a obţine un consens asupra formei şi conţinutului viitoarei constituţii a Siriei. Până în prezent nu se cunoaşte dacă se vor pune bazele unei legi fundamentale noi sau va fi revizuită cea curentă, aflată în vigoare din 2012.

Taguri:
siria,
onu,
rusia

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici