Soarta lumii, în mâinile investitorilor Amazon: Cum ar putea recunoaşterea facială să pună în pericol milioane de oameni

Investitorii companiei Amazon vor vota pe 22 mai asupra deciziei de a continua sau nu vânzarea unei tehnologii controversate, anume cea de recunoaştere facială, către guvernele şi forţele de ordine din lume, transmite Yahoo!News.

3089 afișări
Imaginea articolului Soarta lumii, în mâinile investitorilor Amazon: Cum ar putea recunoaşterea facială să pună în pericol milioane de oameni

Soarta lumii, în mâinile investitorilor Amazon

Consiliul de administraţie al gigantului american recomandă, totuşi, ca acţionarii să voteze împotriva măsurii, dar şi împotriva unei măsuri secundare care solicită companiei să emită un raport despre riscurile folosirii acestei tehnologii de către guverne.

Compania lucrează deja cu forţele de ordine din Statele Unite ale Americii, dar tehnologia este criticată pentru anumite imperfecţiuni, acuzaţie respinsă de reprezentanţii Amazon.

Astfel de tehnologii au devenit ţinta criticilor şi acuzaţiilor de la guvernele locale şi federale, precum şi din partea asociaţiilor pentru drepturi civile. Unele organizaţii din SUA şi-au exprimat îngrijorarea că tehnologia ar putea fi folosită pentru supravegherea tuturor cetăţenilor americani.

Votul consiliului

Investitorii care se opun vânzării tehnologiei de recunoaştere facială, numită Amazon Rekognition, sfătuiesc acţionarii să voteze pentru „oprirea vânzărilor către agenţii guvernamentale, cu excepţia cazului în care o evaluare a consiliului ar conchide că programul nu ar cauza sau contribui la încălcarea drepturilor civile şi umane”.

Acţionarii solicită, de asemenea, ca o comisie a companiei Amazon să desfăşoare un studiu independent asupra tehnologiei Rekognition, pentru a determina dacă ar putea constitui o ameninţare pentru minorităţi, imigranţi sau activişti. De asemenea, studiul ar putea determina dacă tehnologia ar putea fi vândută către regimuri autoritare şi care ar fi riscurile financiare şi operaţionale ale acestor situaţii.

Până acum, Amazon a testat tehnologia Rekognition împreună cu departamentul de Poliţie din Florida şi biroul şerifului din Oregon. În ambele cazuri, compania şi forţele de ordine au fost criticate de către grupurile pentru drepturile civile, specialişti în inteligenţă artificială şi avocaţi.  

Principala teamă este că Rekogniton va viza în mod disproporţional minorităţile şi grupurile pentru drepturi civile.

Răspunsul la recunoaşterea facială

Înainte de întâlnirea acţionarilor de la Amazon, autorităţile din San Francisco au votat pentru interzicerea utilizării programului de recunoaştere facială de către forţele de ordine.

Preşedintele Microsoft, Brad Smith, a anunţat că vânzarea către un department de poliţie a propriei tehnologii de recunoaştere facială a companiei sale a fost deja respinsă. Potrivit preşedintelui, existau îngrijorări că tehnologia ar putea să aibă un impact negativ asupra minorităţilor şi a femeilor. Smith a spus că programul a fost testat mai mult cu bărbaţi albi, şi, drept rezultat, nivelul de acurateţe ar fi foarte scăzut. De asemenea, Microsoft a respins vânzarea tehnologiei către ţări străine.

Pe de altă parte, Google a ales să nu comercializeze deloc tehnologia.

Prin intermediul unei postări pe blog, vicepreşedintele senior al companiei a scris că Google va continua să colaboreze cu multe organizaţii pentru a identifica potenţialele provocări, şi, faţă de alte companii, Google Cloud a ales să nu ofere o tehnologie de recunoaştere facială cu scopuri generale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici