Şomajul din zona euro şi UE a atins niveluri record în august

Ratele şomajului din zona euro şi Uniunea Europeană (UE) au atins niveluri record în august, întrucât criza datoriilor împinge economia uniunii monetare spre recesiune şi determină companiile să desfiinţeze locuri de muncă.

176 afișări
Imaginea articolului Şomajul din zona euro şi UE a atins niveluri record în august

Şomajul din zona euro şi UE a atins niveluri record în august (Imagine: Shutterstock)

Şomajul pentru august s-a situat la 11,4% pentru zona euro în august, potrivit Bloomberg, iar la nivelul UE a fost de 10,5%. Ambele rate sunt egale cu luna iulie, pe care biroul de statistică al Comisiei Europene, Eurostat, a revizuit datele anunţate iniţial, de 11,3% pentru zona euro şi 10,4% pentru UE.

Potrivit estimărilor Eurostat pentru august, numărul şomerilor s-a situat la 25,47 milioane de persoane, din care 18,2 milioane în zona euro.

Companiile europene amână decizii pentru investiţii şi angajări, din cauza perspectivelor de recesiune, a măsurilor de austeritate aplicate la nivelul regiunii şi a încetinirii creşterii economice. Aşteptările economice slabe au determinat companii din Franţa şi Germania, precum Deutsche Bank, PSA Peugeot Citroen şi Air France- KLM să desfiinţeze mii de posturi.

"Pur şi simplu nu este destulă creştere economică în zona euro pentru a crea suficiente locuri de muncă, iar rata şomajului încă nu a ajuns la punctul maxim. Un lucru îngrijorător este că numărul şomerilor este în creştere şi în ţări din centrul zonei euro, precum Germania, care nu au fost afectate până în trecut", a declarat Thomas Costerg, economist la Standard Chartered Bank.

Rata şomajului din Germania s-a menţinut la 5,5% în august, potrivit Eurostat, dar autorităţile germane au anunţat, la sfârşitul lunii septembrie, că numărul persoanelor fără loc de muncă a urcat în septembrie pentru a şasea lună consecutiv. În Franţa, rata şomajului a stagnat la 10,6% în august, în timp ce în Spania a avansat la 25,1%, cel mai ridicat nivel din zona euro, arată datele Eurostat.

Chiar dacă planul de achiziţii de obligaţiuni prezentat în septembrie de preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a calmat pieţele financiare, şefii de companii şi consumatorii obişnuiţi devin mai pesimişti în privinţa economiei şi ar putea amâna planuri de cheltuieli, scrie Bloomberg.

Încrederea în economia zonei euro a scăzut neaşteptat în septembrie, întrucât guvernele ar putea avea dificultăţi mai mari în a-şi acoperi deficitele bugetare după contracţia de 0,2% a PIB al uniunii monetare în trimestrul al doilea şi semnale privind o agravare a declinului în perioada următoare. Producţia industriei prelucrătoare s-a contractat în septembrie pentru a 14-a lună consecutiv, potrivit datelor prezentate, luni, de Markit Economics.

BCE a afirmat, în septembrie, că se aşteaptă la o contracţie de 0,4% a economiei zonei euro şi la un avans de numai 0,5% pentru anul următor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici