Ce spun sondajele despre candidaţii Donald Trump şi Joe Biden, în urma dezbaterii de marţi seară

  • Doar 28% dintre urmăritorii dezbaterii l-au susţinut pe Donald Trump, conform sondajului CNN
  • Pe de altă parte, cei de la Fox News anunţă că Trump este câştigătorul dezbaterii, în percepţia americanilor
  • Intreaga dezbatere dintre Joe Biden şi Donald Trump a fost marcată de jigniri
10204 afișări
Imaginea articolului Ce spun sondajele despre candidaţii Donald Trump şi Joe Biden, în urma dezbaterii de marţi seară

Sursă foto: profimedia

Şase din zece urmăritori ai dezbaterii dintre Joe Biden şi Donald Trump susţin că Biden este câştigătorul. Doar 28% l-au susţinut pe Donald Trump, conform sondajului CNN.

De asemenea, şi în sondajul realizat anterior dezbaterii, cetăţenii americani îl anticipau pe Biden câştigător, cu 56% din voturi.

Rezultatele sondajului dezbaterii prezidenţiale de anul acesta sunt asemănătoare cu cele din 2016, din urma dezbaterii dintre Donald Trump şi Hillary Clinton. În 2016, 62% dintre cetăţeni au considerat că Hillary a făcut o treabă mai bună decât Trump.

Întreaga dezbatere dintre Joe Biden şi Donald Trump a fost marcată de jigniri. Cu toate acestea, alegătorii i-au ţinut partea lui Joe Biden în proporţie de 69%, considerând atacurile lui Biden la adresa lui Trump corecte. Pe de altă parte, doar 32% l-au susţinut pe Trump.

Sondajul CNN a fost realizat pe un eşantion format strict din cetăţenii americani care au urmărit debate-ul dintre Donald Trump şi Joe Biden şi nu reprezintă opinia tuturor americanilor. 

Pe de altă parte, cei de la Fox News anunţă că Trump este câştigătorul dezbaterii, în percepţia americanilor

Conform sondajului realizat de Comitetul Naţional Republican, comunicat de cei de la Fox News, fostul vice preşedinte, Joe Biden, a fost extrem de slab, prin comparaţie cu adversarul său, Donald Trump, ”un preşedinte care dă dovadă de putere şi iese victorios”.

Bill Stepien, managerul de campanie al lui Trump, a declarat în urma dezbaterii că din punctul său de vedere, Trump s-a descurcat de minune. Stepien l-a criticat şi pe Biden, acuzându-l de un discurs slab. ”Biden e un om prea slab pentru a fi preşedinte, nu ar fi în stare să facă faţă Chinei, crizelor economice şi pandemiei de COVID-19. De aceea, americanii l-au votat pe Trump câştigător, pentru că şi-au dat seama că au nevoie de un preşedinte puternic”.

Comitetul Republican este încrezător şi e de părere că ”după dezbaterea din această seară, peste 35 de zile, poporul american îl va alege din nou pe preşedintele Trump, pentru un al doilea mandat”. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici