Spaţiul aerian spaniol a fost redeschis. Situaţia va reveni la normal în 24 până la 48 de ore
Ministrul spaniol al Transporturilor, Jose Blanco, a anunţat sâmbătă că spaţiul aerian al ţării este de acum "deschis în totalitate" după greva controlorilor de trafic, care paralizează ţara de vineri seara, adăugând însă că abia în "24 până la 48 de ore" se va reveni la normal.
Spaţiul aerian spaniol a fost redeschis. Situaţia va reveni la normal în 24 până la 48 de ore (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În prezent, spaţiul aerian este deschis în totalitate", a declarat Blanco pentru postul de televiziune CNN+.
"În centrele de control şi turnuri este personal suficient pentru reluarea serviciului, sperăm că acest lucru va fi posibil în următoarele ore, deoarece aproape toţi controlorii au revenit la post în mod progresiv", a afirmat el pentru postul de radio Cadena Ser.
Cu puţin timp înainte, autoritatea pentru administrarea aeroporturilor (Aena) anunţase că două treimi din controlorii de trafic, respectiv 109 din 159 care erau de serviciu sâmbătă, şi-au reluat activitatea în jurul orei locale 15.00 (16.00 ora României), la aproape 24 de ore de la grevă.
Pe aeroportul din Barcelona, toţi controlorii care ar fi trebuit să lucreze au revenit la post, potrivit Aena.
La Madrid, aeroportul ar putea să se redeschidă începând cu ora 16.00 (17.00 ora României) la "30 la sută din capacitate", a precizat aceasta.
Aena estima sâmbătă după-amiază la aproximtiv 300.000 numărul pasagerilor afectaţi de această grevă.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





Mihai Bedeac vs Perversu’ de pe Targu Ocna!
Cine era malacu’ ala?
Era beton daca Bendeac il aducea pe Atodiresei si simula o lupta cu Perversu’!
Bedeac, Becali si Perversu sunt “Dumnezeu” pe Pamant!
http://www.gicacontra.eu/mihai-bedeac-vs-perversu-de-pe-targu-ocna/