Statele Unite au întrerupt discuţiile directe cu Rusia pe tema soluţionării conflictului din Siria

Autorităţile de la Washington a anunţat că vor întrerupe negocierile directe cu Moscova în legătură cu soluţionarea conflictului sirian, acuzând Rusia de încălcarea angajamentelor luate pentru restabilirea armistiţiului şi de intensificarea atacurilor aeriene împotriva civililor.

787 afișări
Imaginea articolului Statele Unite au întrerupt discuţiile directe cu Rusia pe tema soluţionării conflictului din Siria

Statele Unite au întrerupt discuţiile directe cu Rusia pe tema soluţionării conflictului din Siria

"Este clar că Statele Unite şi Rusia nu mai au ce discuta în legătură cu încercarea de a ajunge la un acord care să reducă nivelul violenţei din Siria şi asta este tragic", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, potrivit The Associated Press.

La rândul său, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat a afirmat că "Din păcate, Rusia nu a reuşit să-şi respecte propriile angajamente (…) şi fie nu a dorit, fie nu a putut să se asigure că regimul sirian se va conforma acordurilor aprobate de Moscova".

Kirby a mai adăugat că Rusia şi Siria au întreprins acţiuni militare prin care au încălcat acordul de încetare a focului, mentionând bombardarea unor spitale, precum şi atacul aerian din data de 19 septembrie care a vizat un convoi umanitar ONU. Washingtonul a acuzat Rusia de atacarea convoiului, lucru negat vehement atât de Moscova, cât şi de Damasc.

Ministerul rus de Externe a reacţionat prompt la acest anunţat şi a dat publicităţii un comunicat în care îşi exprimă "profunda dezamăgire" în legătură cu decizia Statelor Unite.

"Decizia Washingtonului reflectă inabilitatea Administraţiei preşedintelui Barack Obama de a îndeplini o condiţie cheie pentru continuarea cooperări în sensul soluţionării crizei siriene", se afirmă în comunicatul emis de MAE rus, făcând referire la separarea rebelilor de filiala siriană a reţelei teroriste al-Qaida.

"Sau, poate nici nu a existat vreodată intenţia de a face acest lucru. Avem tot mai mult impresia că în dorinţa de schimba puterea la Damasc, Washingtonul este gata să facă un pact cu diavolul şi să încheie o alianţă cu teroriştii care doresc să inverseze evoluţia istoriei şi să-şi impună cu forţa regulile inumane", se mai afirmă în comunicat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici