Statele Unite confirmă că aviaţia siriană a bombardat poziţii de pe teritoriul Libanului

Departamentul de Stat american a confirmat că avioane militare siriene au efectuat pentru prima dată raiduri în nordul Libanului, notând că este vorba de o "escaladare semnificativă" şi "inacceptabilă" a conflictului.

292 afișări
Imaginea articolului Statele Unite confirmă că aviaţia siriană a bombardat poziţii de pe teritoriul Libanului

Statele Unite confirmă că aviaţia siriană a bombardat poziţii de pe teritoriul Libanului

"Avioane şi elicoptere ale regimului sirian au lansat rachete în nordul Libanului, în zona Wadi Khail, mai precis în satul Arsal. Este vorba de o escaladare semnificativă a conflictului şi de o încălcare a suveranităţii teritoriale libaneze", a declarat Victoria Nuland, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american.

"Este vorba de o acţiune absolut inacceptabilă", a spus Nuland.

Aviaţia militară siriană a bombardat, luni, pentru prima dată, poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului. "Avioane militare siriene au efectuat un raid la frontiera dintre Liban şi Siria", a declarat un oficial militar libanez de rang înalt. Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze, patru rachete au fost lansate spre poziţii insurgente siriene din localitatea libaneză Arsal, situată în apropierea frontierei cu Siria. Arsal este o localitate cu populaţie majoritar sunnită, susţinând rebeliunea împotriva regimului Bashar al-Assad.

Regimul Bashar al-Assad avertiza vineri că ar putea ataca poziţii insurgente de pe teritoriul Libanului dacă armata libaneză nu va interveni împotriva acestor grupuri "teroriste", conform agenţiei oficiale SANA. Ministerul sirian de Externe susţine că "un număr mare" de insurgenţi sirieni au fugit în Libanul vecin. "Răbdarea noastră nu este nelimitată", avertiza regimul de la Damasc, conform agenţiei SANA. "Siria aşteaptă ca partea libaneză să blocheze aceste grupuri teroriste", preciza diplomaţia siriană.

Siria se confruntă, de doi ani, cu revolte reprimate brutal şi confruntări armate între insurgenţii afiliaţi opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Conflictul s-a soldat până acum, potrivit estimărilor ONU, cu cel puţin 70.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici