Statele Unite efectuează raiduri aeriene asupra poziţiilor talibane, în provincia afgană Helmand

Aviaţia militară a Statelor Unite a efectuat, miercuri, 12 raiduri aeriene în provincia afgană Helmand, unde au loc confruntări cu insurgenţii afgani, informează site-ul agenţiei Reuters.

496 afișări
Imaginea articolului Statele Unite efectuează raiduri aeriene asupra poziţiilor talibane, în provincia afgană Helmand

Statele Unite efectuează raiduri aeriene asupra poziţiilor talibane, în provincia afgană Helmand (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Bombardamentele se concentrează în districtul Marjah, unde un militar american a murit, iar alţi trei au fost răniţi, marţi, în atacuri talibane.

"Aviaţia militară a efectuat 12 raiduri aeriene miercuri, pentru susţinerea operaţiunilor în zona Marjah", a declarat colonelul Michael Lawhorn, un purtător de cuvânt al armatei americane.

Unităţi speciale americane oferă susţinere serviciilor de securitate afgane în districtele Marjah şi Sangin, unde au loc schimburi de focuri cu rebelii talibani.

TITLURILE ZILEI

Provincia Helmand este un fief al insurgenţilor talibani care luptă împotriva forţelor Administraţiei prooccidentale de la Kabul.

Cel puţin 120 de combatanţi talibani au murit în ultimele 48 de ore în confruntări cu armata afgană, a declarat şeful poliţiei provinciale, Abdul Rahman Sarjang. Bilanţul nu poate fi confirmat din surse independente.

"Am avut multe realizări prin această operaţiune şi vom continua până la eliberarea districtului Marjah", a declarat oficialul afgan.

Statele Unite şi Marea Britanie au trimis efective suplimentare pentru ajutarea serviciilor de securitate afgane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici