Statele Unite nu observă asistenţă acordată de China Rusiei în contextul sancţiunilor occidentale

Administraţia Joseph Biden nu a depistat dovezi privind eventuală asistenţă acordată de China Rusiei în contextul sancţiunilor occidentale, dar rămâne preocupată în general privind relaţiile apropiate dintre Beijing şi Moscova, afirmă oficiali de la Washington.

4159 afișări
Imaginea articolului Statele Unite nu observă asistenţă acordată de China Rusiei în contextul sancţiunilor occidentale

Statele Unite nu observă asistenţă acordată de China Rusiei în contextul sancţiunilor occidentale

Conform unor oficiali guvernamentali americani, citaţi de agenţia Reuters sub protecţia anonimatului, la două luni după ce Washingtonul a avertizat Beijingul să nu ajute Moscova, nu există informaţii că Administraţia Chinei ar fi oferit Rusiei în mod deschis asistenţă militară sau economică.

Totuşi, Washingtonul rămâne preocupat de susţinerea pe care China o oferă Rusiei în general şi de abordarea pe termen lung, precizează oficialii citaţi.

Preşedintele Joseph Biden se pregăteşte pentru un turneu în Asia programat la sfârşitul lunii mai, iar principalul subiect va fi abordarea în relaţia cu Bejingul, în contextul în care Washingtonul urmează să prezinte strategia de securitate naţională, adaptată contracarării ascensiunii Chinei în calitatea de mare putere.

Administraţia Chinei a refuzat că condamne direct intervenţia militară rusă în Ucraina, dar a pledat pentru respectarea suveranităţii tuturor ţărilor. Beijingul a criticat sancţiunile masive impuse de Occident Rusiei, dar a subliniat că nu va acţiona deliberat pentru a crea modalităţi de evitare a măsurilor de către Moscova. Volumul schimburilor comerciale dintre Rusia şi China a crescut în primul trimestru din 2022, iar cele două ţări au creat în februarie un parteneriat "fără limite".

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a declarat săptămâna trecută, în cursul audierilor în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, că Beijingul se confruntă cu "un risc semnificativ în privinţa reputaţiei", fiind perceput drept aliat al Moscovei. „Deocamdată, nu observăm susţinere semnificativă din partea Chinei pentru acţiunile militare ale Rusiei", a constatat Antony Blinken.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici