Statele Unite şi India ar putea efectua manevre navale în Marea Chinei de Sud

Statele Unite şi India analizează posibilitatea organizării unor patrule navale comune, inclusiv în Marea Chinei de Sud, o situaţie care riscă să atragă furia Chinei, care are o serie de revendicări teritoriale în această zonă, afirmă un oficial american citat de site-ul agenţiei Reuters.

Share pe Facebook 23637 afişări

Statele Unite şi India ar putea efectua manevre navale în Marea Chinei de Sud

"Statele Unite şi India continuă să exploreze modalităţi de aprofundare a cooperării în domeniul apărării, inclusiv în materie de securitate maritimă, dar încă nu au fost luate decizii privind organizarea de patrule comune", a declarat Bill Urban, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

India şi China nu au revendicări în Marea Chinei de Sud, dar ambele ţări susţin libertatea de navigaţie în această zonă, unde China are dispute cu Vietnamul, Malaysia, Brunei, Filipine şi Taiwan.

China a acuzat recent Statele Unite că, în numele libertăţii de navigaţie, încearcă să îşi impună hegemonia în Marea Chinei de Sud.

Statele Unite au trimis în ianuarie un distrugător în Marea Chinei de Sud. Nava militară s-a apropiat periculos de insula disputată Paracel.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SUA ,
INDIA ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Aceasta este cel mai mare PERICOL pentru România. AMENINŢAREA e dincolo de orice îndoială. Putin coordonează direct acţiunea