Statul Islamic ameninţă într-un nou mesaj că-l va ucide pe pilotul iordanian - VIDEO

Gruparea Statul Islamic (SI) a ameninţat din nou, joi, că-l va ucide pilotul iordanian pe care-l ţine ostatic, cerând eliberarea unei jihadiste irakiene, într-un mesaj audio citit de către ostaticul japonez Kenji Goto, a anunţat centrul american SITE.

1237 afișări
Imaginea articolului Statul Islamic ameninţă într-un nou mesaj că-l va ucide pe pilotul iordanian - VIDEO

Statul Islamic ameninţă într-un nou mesaj că-l va ucide pe pilotul iordanian

SI vrea un schimb între irakiana Sajida al-Rishawi şi Kenji Goto.

"Dacă Sajida al-Rishawi nu este adusă să fie dată în schimbul vieţii mele, la frontiera turcă, joi, 29 ianuarie, cu o oră înainte de asfinţit, ora Mosulului, pilotul iordanian Mia'dh al-Jasaben (Maaz al-Kassasbeh) va fi executat imediat, a declarat Goto într-un mesaj neautentificat, difuzat pe conturi de Twitter care au legătură cu organizaţia.

Această înregistrare a fost postată la câteva ore după expirarea ultimatumului prin care SI cerea eliberarea lui al-Rishawi.

Într-o înregistrare video difuzată marţi, SI a ameninţat că-i va executa în termen de 24 de ore atât pe pilotul iordanian Maaz al-Kassasbeh, cât şi pe ostaticul japonez Kenji Goto, dacă Sajida al-Rishawi nu este eliberată.

Între timp, Iordania s-a declarat pregătită să o elibereze pe al-Rishawi, condamnată la moarte în această ţară pentru participarea la un val de atentate, în 2005, dar Ammanul doreşte în schimb asigurări că pilotul său va fi eliberat în viaţă.

SI subliniază în mesajul de joi că propune eliberarea lui Goto în schimbul irakienei, dar nu a pilotului. Însă pilotul este prioritatea Ammanului, înaintea japonezului.

Potrivit unor experţi, şamtajul SI vizează să afecteze relaţiile dintre Tokyo şi Amman, obligând Guvernul nipon să exercite presiuni asupra celui iordanian pentru a fi de acord să o elibereze pe deţinuta irakiană în schimbul cetăţeanului japonez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici