Studentul american arestat în Coreea de Nord spune că voia să fie arestat şi acceptă orice pedeapsă - VIDEO

Sud-coreeanul Won-moon Joo, în vârstă de 21 de ani, un rezident permanent în Statele Unite şi student la NYU, arestat în Coreea de Nord luna trecută, a declarat că va accepta orice pedeapsă pentru că a pătruns ilegal în această ţară, într-un interviu acordat CNN la Hotelul Koryo din Phenian.

292 afișări
Imaginea articolului Studentul american arestat în Coreea de Nord spune că voia să fie arestat şi acceptă orice pedeapsă - VIDEO

Studentul american arestat în Coreea de Nord spune că voia să fie arestat şi acceptă orice pedeapsă

Postul american precizează că a fost informat luni noaptea de către "însoţitorii" săi din cadrul Guvernului că-l va intervieva pe Won-moon Joo, după ce reporterii CNN au solicitat acest lucru sâmbătă, la doar câteva ore după ce au sosit în ţară.

Cetăţeanul sud-coreean, care locuia în ultima vreme în New Jersey şi studia la Universitatea din New York, unde şi-a suspendat studiile timp de un semestru pentru a călători în Statele Unite, afirmă că s-a hotărât să se ducă în Coreea de Nord în urma unor încercări nereuşite de a-şi găsi un serviciu în California.

Tânărul nu părea alarmat de faptul că riscă ani grei de închisoare pentru pătrunderea ilegală în Coreea de Nord dinspre China, notează postul.

"Sunt dispus să accept orice pedeapsă", a declarat el, povestind că a trecut în Coreea de Nord printr-o zonă din apropierea Marelui Zid Chinezesc, la Dandong, unde puţini străini au acces.

El afirmă că a trecut de două garduri de sârmă ghimpată şi că a traversat terenuri agricole până a ajuns la un râu, de-a lungul căruia a mers până a fost arestat de militari.

"Voiam să fiu arestat", spune tânărul.

"Credeam că prin intrarea mea în RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) în mod ilegal, recunosc, se putea produce un eveniment mare şi speram ca acest eveniment să aibă un efect bun asupra relaţiilor dintre nord şi (Coreea de Sud)", continuă el.

Însă tânărul nu este sigur ce fel de "eveniment mare" ar fi putut provoca prin acţiunea sa. "Sper să pot spune lumii cum a intrat ilegal un student în RPDC, dar şi că prin tratamentul generos al RPDC voi putea să mă întorc acasă în siguranţă", spune el.

Tânărul afirmă că, în parte, curiozitatea a fost cea care l-a adus în Coreea de Nord şi că se gândea la această călătorie din februarie. "După ce mi-a venit ideea de a intra în RPDC, nu am mai putut să scap de ea. Cred că m-am gândit constant la acest lucru", afirmă el, adăugând că a crezut că, având în vedere că este rezident american şi cetăţean sud-coreean, intrarea sa în această ţară "ar fi putut să aibă un efect bun".

Won-moon Joo s-a născut la Seul, în Coreea de Sud, şi s-a mutat în Wisconsin în 2001, împreună cu familia, după care s-a mutat în Rhode Island.

El a precizat că nu a stat de vorbă cu părinţii sau vreun reprezentant al guvernelor american sau sud-coreean, considerând interviul cu CNN o ocazie să transmită lumii un mesaj.

"Înţeleg, desigur, că părinţii mei şi cei dragi sunt foarte îngrijoraţi din cauza mea. Dar aş vrea să spun că sunt bine şi că nu este nevoie să-şi facă griji, pentru că oamenii de-aici mi-au acordat cel mai bun tratament umanitar posibil", afirmă tânărul, precizând că este sănătos şi bine hrănit. Camera sa are trei paturi şi o sală de toaletă, dar nu are acces la televizor, radio sau Internet şi nu a putut să dea telefon, adaugă el.

"Înţeleg că nu pot să contactez pe nimeni dinafară, pentru că am intrat ilegal în ţară", spune el. "Am făcut un lucru rău, aşa că înţeleg că nu mă pot deplasa liber, deoarece, în prezent, sunt un infractor", continuă tânărul.

Won-moon Joo a mai declarat că nu a fost informat dacă va fi acuzat sau dacă i se va permite să-şi contacteze familia sau pe altcineva din străinătate.

Agenţia centrală de ştiri nord-coreeană (KCNA) a anunţat sâmbătă că tânărul a fost arestat pe 22 aprilie pentru că a pătruns ilegal pe teritoriul ţării, dinspre China, via râul Yalu, şi că a "recunoscut că intrarea sa este o încălcare gravă" a legii nord-coreene.

Un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Unificării, Lim Byeong-cheol, a catalogat luni, într-o conferinţă de presă, drept "extrem de regretabilă" arestarea lui Won-moon Jooşi faptul că familia tânărului sau autorităţile sud-coreene nu au fost notificate, îndemnând Phenianul să repatrieze studentul cât mai rapid posibil.

CNN a intervievat duminică alţi doi sud-coreeni reţinuţi în Coreea de Nord, care-i acuză de spionaj. Kim Kuk-gi şi Choe Chun-gil au declarat în interviuri separate, în prezenţa unor gărzi nord-coreene, că recunosc aceste acuzaţiile de spionaj. Seulul a îndemnat la eliberarea lor, după ce Serviciul sud-coreean de informaţii (NIS) a dezminţit că aceştia ar lucra pentru agenţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici