SUA renunţă la condiţia suspendării colonizării israeliene în procesul de pace din Orientul Mijlociu

Statele Unite au abandonat ideea de a obţine o suspendare a colonizării israeliene în Cisiordania cu scopul relansării negocierilor în Orientul Mijlociu şi vor încerca, de-acum, să ajungă la un acord de pace concentrându-se pe "problemele centrale" ale conflictului.

50 afișări
Imaginea articolului SUA renunţă la condiţia suspendării colonizării israeliene în procesul de pace din Orientul Mijlociu

SUA renunţă la condiţia suspendării colonizării israeliene în procesul de pace din Orientul Mijlociu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Această nouă abordare urmează să fie discutată săptămâna viitoare la Departamentul de Stat, la Washington, unde sunt aşteptaţi negociatorii israelieni şi palestineni, a confirmat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului, Philip Crowley.

"Am încercat să ajungem la un moratoriu (asupra colonizării) pentru a crea condiţiile revenirii la negocieri semnificative şi continue. După eforturi considerabile, am ajuns la concluzia că acest lucru nu creează o fundaţie solidă în vederea atingerii obiectivului comun al unui acord-cadru", a declarat Cowley.

Purtătorul de cuvânt a dat asigurări că nu era vorba despre o "schimbare de strategie". "Ar putea fi vorba despre o schimbare de tactică", a recunoscut el.

Obţinerea unui acord asupra "statutului permanent", adică obţinerea unei păci definitive, "constituia obiectivul nostru încă de la început şi noi rămânem angajaţi în acest sens", a declarat, anterior, un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului.

"Estimăm că cele două părţi s-au angajat să ajungă la o soluţie cu două state şi să soluţioneze problemele centrale. Noi credem că este posibil şi necesar să se atingă acest obiectiv", a dat el asigurări, subliniind că "cele două părţi au spus că vor ca Statele Unite să se implice".

"Vom discuta, deci, imediat cu cele două părţi despre problemele concrete ale negocierilor", a conchis el. Prin "probleme centrale" ale conflictului, diplomaţii desemnează, de obicei, subiecte destul de dificile ca trasarea frontierelor, problema refugiaţilor şi statutul Ierusalimului.

Acest anunţ a venit să confirme informaţii publicate de presa israeliană, care anunţa anterior, marţi, că Statele Unite au luat act de incapacitatea lor de a relansa negocierile printr-o stopare a colonizării şi caută o "altă cale" pentru a-şi atinge scopul.

"Administraţia americană ne-a informat că Israelul nu a acceptat un moratoriu asupra colonizărilor", declara, pentru AFP, un oficial palestinian de rang înalt, sub protecţia anonimatului. În vederea reluării negocierilor, palestinienii cer o stopare a colonizării în Cisiordania şi în Ierusalimul de Est.

Ulterior, de la Ramallah, un oficial palestinian a reacţionat faţă de anunţul american, acuzând Guvernul israelian că a respins pacea.

"Refuzând să ofere un răspuns clar Statelor Unite, Israelul a refuzat să îngheţe colonizarea şi să dea o şansă păcii în regiune", şi-a exprimat regretul acest oficial, sub protecţia anonimatului.

Ceea ce Washingtonul prezintă drept o "schimbare de tactică", refuzând să vorbească despre eşec pur şi simplu, are loc la doar trei luni după relansarea oficială a negocierilor directe de către preşedintele american, Barack Obama, într-o reuniune la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi a preşedintelui palestinian, Mahmoud Abbas.

La vremea respectivă, Obama, care a făcut din soluţionarea conflictului israeliano-palestinian unul dintre obiectivele importante ale mandatului său, a definit obiectivul obţinerii unei soluţii cu două state, în termen de un an.

Reacţionând faţă de aceste noi evoluţii, ONG-ul israelian Pace Acum a somat administraţia Obama să "arate părţilor că obstrucţionarea eforturilor de pace trebuie să aibă consecinţe".

"Trebuie ca preşedintele (...) să intensifice presiunile atât asupra israelienilor, cât şi asupra palestinienilor, pentru ca aceştia să ia măsurile necesare pentru (obţinerea) păcii", a adăugat organizaţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici