SUA şi Georgia fac exerciţii militare comune
Statele Unite şi Georgia demarează luni exerciţii militare comune, care vor dura două săptămâni, în cadrul unor pregătiri pentru trimiterea de trupe în Afganistan, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
Exerciţiul militar comun, al cărui nume de cod este Immediate Response, se va desfăşura în Georgia şi include antrenamente pentru operaţiuni antiteroriste. Instructorii militari americani au sosit, deja, la Centrul de antrenament Krţanisi.
Parlamentul georgian a aprobat, în august, o iniţiativă a preşedintelui Mihail Saakaşvili privind staţionarea unei companii din cadrul forţelor navale şi a unui batalion din cadrul aceleiaşi forţe în Afganistan, în cadrul misiunii de menţinere a păcii. Conform Ministerului georgian al Apărării, compania se va afla sub comanda forţelor americane, iar batalionul sub comanda forţelor franceze din Afganistan.
Generalul american Stanley McChrystal, comandantul ISAF, i-a solictat preşedintelui Barack Obama să autorizeze suplimentarea trupelor din Afganistan cu 40.000 de militari, în lupta împotriva talibanilor.
Georgia, cu susţinerea Statelor Unite, a solicitat să devină membru NATO, dar membri ai Alianţei Nord-Atlantice au amânat, la summitul din aprilie 2008, admiterea a două foste ţări sovietice în cadrul Planului de Acţiune pentru Aderare (MAP), una dintre cele mai importante etape în vederea obţinerii calităţii de membru.
-
SUEDIA a câştigat FINALA EUROVISION 2012. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA - VIDEO
Life-Inedit ieri, 22:00
Suedia, marea favorită la Eurovision 2012, s-a clasat pe primul loc în finala concursului desfăşurată sâmbătă seară la Baku, Azerbaidjan, cu piesa "Euphoria", interpretată de Loreen, fiind cea de-a cincea ediţie câştigată, de la succesul din 1974 când ABBA a cucerit publicul cu "Waterloo". citeşte tot
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot





NU CRED CA ESTE O IDEE BUNA DEOARECE RUSIA AR PUTEA ACUZA S.U.A CA INCEARCA SA SFIDEZE RUSIA IAR ASTA AR DUCE CATRE NISTE TENSIUNI INTRE CELE DOUA TARI