Suspectul în atacul din Norvegia ar fi putut fi inspirat de incidentele din Noua Zeelandă şi SUA

Principalul suspect în atacul armat comis sâmbătă la o moschee din Norvegia ar fi fost inspirat de recentele incidente similare care au avut loc în Noua Zeelandă şi Statele Unite, sugerează o postare online a acestuia, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

279 afișări
Imaginea articolului Suspectul în atacul din Norvegia ar fi putut fi inspirat de incidentele din Noua Zeelandă şi SUA

Suspectul în atacul din Norvegia ar fi putut fi inspirat de incidentele din Noua Zeelandă şi SUA

Într-un mesaj postat pe o reţea de socialiare în ziua atacului, Philip Manshaus, în vârstă de 21 de ani, s-a descris ca fiind un "ales" al "sfântului (Brenton) Tarrant", atacatorul care a omorât 51 de persoane în Noua Zeelandă.

"Timpul meu s-a scurs. Am fost ales de sfântul Tarrant. Nu putem lăsa ca aceste lucruri să continue, trebuie să combatem ameninţările din războiul de rasă în viaţa reală", se arată într-un mesaj postat de Manshaus.

Autorităţile norvegiene au informat până la ora actuală că atacul armat comis în apropierea capitalei va fi investigat ca un posibil act de terorism.

Într-o imagine postată de acesta, trei extremişti de dreapta, de asemenea suspectaţi ca fiind responsabili pentru alte atacuri armate comise anul acesta, sunt lăudaţi ca fiind "eroi ai mişcării naţionaliste".

O persoană a fost rănită în atacul armat care a avut loc într-o moschee din Oslo, a informat sâmbătă poliţia, adăugând că un suspect a fost deja reţinut.

Brenton Harrison Tarrant, un adept al supremaţiei albe şi autoproclamat „etno-naţionalist”, a comis în luna martie un atac la moschei din oraşul Christchurch, Noua Zeelandă, împuşcând mortal 50 de persoane.

 

Taguri:
norvegia,
atac armat,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici