Suveranul Pontif salută "curajul extraordinar" al creştinilor din Ţara Sfântă

Papa Benedict al XVI-lea a salutat "curajul extraordinar" al creştinilor din Ţara Sfântă într-o regiune dominată de conflicte, în cadrul unei mese oficiate la Amman în a treia zi a pelerinajului său la locurile sacre ale creştinătăţii din Iordania, Israel şi teritoriile palestiniene.

26 afișări
Imaginea articolului Suveranul Pontif salută "curajul extraordinar" al creştinilor din Ţara Sfântă

Suveranul Pontif salută "curajul extraordinar" al creştinilor din Ţara Sfântă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Loialitatea faţă de rădăcinile voastre creştine, fidelitatea faţă de misiunea Bisericii în Ţara Sfântă cere din partea fiecăruia din voi un curaj extraordinar", a declarat Papa duminică, în cadrul predicii rostite în faţa a 50.000 de persoane, între care creştini din Irak şi din Siria.

El a făcut referire la "curajul convingerii", la cel "de a dialoga şi de a contribui" la "solidaritatea cu cei săraci, cu persoanele sinistrate şi cu victimele marilor tragedii umane" şi la curajul "de a construi noi legături pentru a face posibilă interacţiunea fructuoasă a persoanelor de religii şi culturi diferite".

Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că a aşteptat de foarte mult timp această călătorie şi ocazia de a "încuraja" catolicii "să-şi păstreze credinţa" în situaţia în care sunt "profund" atinşi de "dificitultăţile şi incertitudinile care afectează toate popoarele din Orientul Mijlociu", o regiune a conflictelor politice şi religioase unde credincioşii creştini reprezintă o minoritate.

Suveranul Pontif le-a dat asigurări în privinţa "solidarităţii afectoase" a Bisericii şi a salutat "diversitatea bogată a Bisericii Catolice în Ţara Sfântă", unde există şase rituri diferite.

Papa a adus un omagiu femeilor din aceste regiuni. "Cine poate spune cât datorează Biserica de aici mărturiei răbdătoare, iubitoare şi fidele a numeroase mame creştine, religioase, profesoare, medici sau infirmiere", a declarat el.

"Cine poate spune cât datorează societatea voastră tuturor acestor femei care prin modalităţi diferite şi deseori curajoase şi-au dedicat vieţile pentru a păstra pacea şi a promova iubirea!", a adăugat el.

Papa a regretat că "acest rol al femeilor nu a fost înţeles şi apreciat suficient", chiar dacă Biserica şi societatea au început să sesizeze "nevoia urgentă" a "femeilor purtătoare ale iubirii (...) artizane a păcii, aducând căldură şi umanitate într-o lume care judecă adesea valoarea persoanei după criteriile reci ale utilităţii şi profitului".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici