Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles

Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles, pasagerii acestor zboruri urmând să fie reprogramaţi pe cursele Bucureşti – Amsterdam din zilele respective sau vor putea solicita reprogramarea pentru alte zile, a informat, joi, Tarom.

476 afișări
Imaginea articolului Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles

Tarom anulează cursele din zilele 25, 26 şi 27 martie, pe ruta Bucureşti- Bruxelles (Imagine Bogdan Iordache / Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat, "aeroportul Bruxelles Zaventem rămâne în continuare, închis, astfel, Compania TAROM informează că zborurile pe ruta Bucureşti – Bruxelles- Bucureşti din zilele 25 martie, 26 martie şi respectiv 27 martie, vor fi anulate".

Pasagerii acestor zboruri "vor fi reprogramaţi pe cursele Tarom Bucureşti – Amsterdam – Bucureşti, RO 361/362 si RO363/364 din zilele respective sau vor putea solicita reprogramarea pentru alte zile sau destinaţii (Paris, Londra, Frankfurt, Munchen)", se mai spune în comunicat.

Dinspre şi către Amsterdam se va călători cu o aeronava Airbus A310 cu o capacítate de 209 locuri, iar pentru joi, "compania a asigurat o cursă suplimentară pe ruta Bucureşti - Amsterdam – Bucureşti, pentru a veni în întâmpinarea tuturor solicitărilor din partea pasagerilor".

Pentru a-şi putea reprograma zborul, pasagerii trebuie să se adreseze: agenţiilor de turism de la care au cumpărat biletele; oricărei agenţii Tarom; pot suna la Call Centerul Tarom, 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti) sau 021.2046464 sau 021.3034400 (pentru pasagerii din România).

"Compania TAROM a instalat un punct de lucru, temporar, în Terminalul 2 din aeroportul Schipol Amsterdam, în faţa liniei 12-13 de check–in. Totodată, punem la dispoziţia pasagerilor aflaţi în afara graniţelor numerele de telefon ale reprezentanţilor TAROM de la Bruxelles (0032479309981) şi Amsterdam (0032473841576), pentru situaţii de urgenţă", se mai spune în acelaşi comunicat.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici