Tatăl jurnalistului american decapitat în Irak a apreciat că fiul său a murit ca un "martir"

Tatăl jurnalistului american decapitat în Irak a apreciat miercuri că fiul său a murit ca un "martir pentru libertate" şi nu a meritat să fie "masacrat" în acest fel, relatează AFP.

582 afișări
Imaginea articolului Tatăl jurnalistului american decapitat în Irak a apreciat că fiul său a murit ca un "martir"

Tatăl jurnalistului american decapitat în Irak a apreciat că fiul său a murit ca un "martir" (Captura video)

Exprimându-se în faţa casei din Rochester (New Hampshire, nord-estul Statelor Unite), părinţii lui James Foley, decapitat de către jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) în Siria, au adus omagii fiului lor, care, în opinia lor, a rămas "curajos până la capăt".

"Felul în care a murit este groaznic. Acesta arată curajul său. Credem că a murit ca un martir, un martir pentru libertate", a declarat tatăl jurnalistului american.

"Aceasta era pasiunea sa. El nu era nebun. El era motivat deoarece gândea că este de datoria sa să o facă", a apreciat el, vorbind despre cel mai mare dintre cei patru fii ai săi, care a fost răpit pentru prima dată în Libia în 2011, apoi la sfârşitul lui 2012 în Siria.

TITLURILE ZILEI

"Ştim că Jimmy este liber. El se află acum în mâinile lui Dumnezeu", a mai declarat John Foley.

James Foley, în vârstă de 40 de ani, care lucra în special pentru site-ul de ştiri american GlobalPost şi Agenţia France-Presse, a fost decapitat de către jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic. O înregistrare video cu decapitarea sa a fost postată marţi pe Internet.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici