Temperaturi record şi incendii extinse la Cercul Arctic. Ce spun experţii despre maximul termic atins: Ar trebui să fim îngrijoraţi?

  • În acest weekend, în oraşul siberian Verkhoyansk a fost înregistrată temperatura maximă de 38 de grade Celsius
  • În Verkhoyansk sunt raportate, la nivel global, cele mai mari diferenţe între minimele şi maximele termice
  • Deşi nu este un fenomen neobişnuit, experţii ridică un semn de alarmă în privinţa anomaliilor termice
  • Valul de căldură care a lovit teritoriul siberian a provocat incendii extinse în zona forestieră
2393 afișări
Imaginea articolului Temperaturi record şi incendii extinse la Cercul Arctic. Ce spun experţii despre maximul termic atins: Ar trebui să fim îngrijoraţi?

Sursa FOTO: Instagram / Profimedia

Maxim termic istoric la Cercul Arctic

În acest weekend, în zona Cercului Arctic a fost înregistrată temperatura record de 38 de grade Celsius (respectiv 100,4 grade Fahrenheit). Maximul termic a fost raportat în oraşul siberian Verkhoyansk, lovit de un val intens de căldură ce a declanşat incendii de proporţii în zona forestieră.

Ar trebui sau nu să ne îngrijoreze situaţia?

Experţii spun că nu este un fenomen cu totul neobişnuit, întrucât în Verkhoyansk se înregistrează, la nivel global, cele mai mari diferenţe între minimele şi maximele termice. Astfel, temperatura ajunge iarna până la minus 69 grade Celsius, iar vara, după cum putem observa, până la 38 grade Celsius.

 

Oraşul Verkhoyansk este situat deasupra Cercului Arctic, în Republica Sakha, la circa 4.460 kilometri nord-est de Moscova şi are aproximativ 1.300 de locuitori.

 

Încălzirea globală. Anomaliile termice de anul acesta îi alarmează pe oamenii de ştiinţă

Temperaturile de suprafaţă din Siberia au ajuns chiar şi la 10 grade Celsius, atingând valori mai mari decât media de luna trecută, arată CNN. De altfel, luna mai a fost cea mai fierbinte din ultimele decade, înregistrându-se cele mai ridicate temperaturi din 1979 până în prezent, raportate la o asemenea suprafaţă extinsă a Rusiei.

Potrivit savantului Martin Stendel, anomaliile termice depistate în nord-vestul Siberiei luna trecută ar fi un eveniment deosebit de rar, cu o rată de apariţie de 1 la 100.000 de ani, în absenţa factorilor acceleratori de schimbare climatică. Totuşi, situaţia nu este una izolată. Experţii observă o tendinţă îngrijorătoare de creştere a temperaturilor pe tot parcursul iernii şi primăverii trecute.
„Este, fără îndoială, un semn alarmant”, a declarat cercetătorul Freja Vamborg, adăugând că este neobişnuit să vezi temperaturi mai calde decât media timp de atâtea luni la rând.

Deşi nu este un secret faptul că întreaga planetă se încălzeşte de ani de zile, creşterea temperaturii nu apare uniform. Oamenii de ştiinţă spun că regiunea arctică se încălzeşte, în medie, de două ori mai repede decât restul Terrei, ca urmare a încălzirii globale.

CITEŞTE MAI MULT AICI: Efectele negative ale temperaturilor ridicate

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici