The Times: Aviaţia saudită susţine atacurile cu avioane americane fără pilot

Arabia Saudită a efectuat mai multe raiduri aeriene de susţinere a unor atacuri cu avioane americane fără pilot împotriva unor ţinte Al-Qaida în Yemen, scrie ziarul londonez The Times în ediţia de vineri, citând o sursă din cadrul serviicilor americane de informaţii.

282 afișări
Imaginea articolului The Times: Aviaţia saudită susţine atacurile cu avioane americane fără pilot

The Times: Aviaţia saudită susţine atacurile cu avioane americane fără pilot (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Anumite misiuni atribuite avioanelor fără pilot sunt de fapt misiuni ale forţelor aeriene saudite", potrivit acestei surse, citate de The Times.

Atacuri cu avioane americane fără pilot sunt efectuate cu scopul de a sprijini forţele yemenite în lupta împotriva militanţilor Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA). Filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida este considerată de către Washington cea mai activă şi cea mai sângeroasă din cadrul reţelei jihadiste.

Joi, trei presupuşi membri Al-Qaida au fost ucişi într-un atac atribuit unui avion american fără pilot în provincia Baida, în centrul Yemenului.

Uciderea celor trei ridică la 40 numărul presupuşilor militanţi ai reţelei ucişi în atacuri cu avioane fără pilot în această provincie şi în Hadramout (sud-est), începând din 24 decembrie.

Reţeaua teroristă a profitat de o slăbire a puterii centrale în 2011, din cauza izbucnirii insurecţiei populare împotriva fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh, şi şi-a consolidat puterea în estul şi sudul Yemenului, unde şi-a regrupat forţele.

Statele Unite sunt singurele care dispun de avioane fără pilot în regiune, iar raidurile lor împotriva Al-Qaida s-au intensificat în 2012, potrivit unor date compilate de către New America Foundation, un centru de reflecţie cu sediul la Washington.

Numărul atacurilor împotriva militanţilor Al-Qaida din Peninsula Arabică a crescut de la 18, în 2011, la 53, în 2012. Între 397 şi 539 de militanţi au fost ucişi, potrivit New America Foundation, care nu a precizat numărul victimelor civile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici