Theresa May promite să protejeze Europa de ameninţările ruseşti

Premierul britanic Theresa May a declarat luni că guvernul său îşi va menţine angajamentul de a proteja Europa inclusiv după Brexit şi a acuzat Rusia de agresiune militară şi de implicare în scrutinul electoral al altor state, relatează site-ul agenţiei Reuters.

1956 afișări
Imaginea articolului Theresa May promite să protejeze Europa de ameninţările ruseşti

Theresa May promite să protejeze Europa de ameninţările ruseşti

În cadrul unui discurs susţinut în districtul financiar al Londrei, Theresa May a subliniat că Marea Britanie va continua să furnizeze asistenţă pentru statele care sunt victime ale agresiunilor externe.

"Marea Britanie îşi va menţine în mod necondiţionat angajamentul de a garanta securitatea Europei. Noul parteneriat economic cuprinzător pe care îl vizăm va sprijini angajamentul nostru comun pentru economii deschise şi societăţi libere, în faţa celor care vor să le submineze", a spus May.

Marea Britanie are un buget de apărare mai mare decât orice alt stat membru UE, iar serviciile diplomatice şi de informaţii sunt printre cele mai extinse din Europa. Guvernul britanic susţine că este unul dintre principalii contribuabili din UE pentru o serie de măsuri de securitate, precum schimbul de date şi probe, măsuri de extrădare şi privind Oficiul European de Poliţie (Europol).

Theresa May a acuzat Rusia de propagarea violenţei în estul Ucrainei, de încălcarea repetată a spaţiului aerian naţional din mai multe ţări europene şi de lansarea unei campanii privind atacuri cibernetice.

May susţine că guvernul britanic contribuie la eforturile privind reformarea NATO, pentru ca alianţa să contracareze mai bine ameninţările din Rusia şi pentru a intensifica sprijinul militar şi economic acordat Ucrainei.

"Vom lua măsurile necesare pentru a contracara activitatea Rusiei. Rusia poate alege altă cale, cea a păcii, şi sper că într-o zi va face acest lucru. Dar atâta timp cât Rusia nu face acest lucru, vom acţiona împreună pentru a ne proteja interesele şi ordinea internaţională de care depind acestea", a spus premierul britanic.

Theresa May a mai acuzat Rusia de implicare în scrutinul electoral al altor state şi de atacurile cibernetice asupra ministerului danez al Apărării şi asupra Parlamentului german. Totodată, şefa guvernului de la Londra a blamat mass-media de stat din Rusia, care, potrivit acesteia, ar publica ştiri false şi imagini trucate în tentativa de a submina instituţiile occidentale.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici