Theresa May susţine că progresele din 2018 privind Brexit vor "reînnoi mândria britanică"/ Mesajul transmis de Anul Nou

Premierul britanic Theresa May a declarat, duminică, faptul că 2018 va fi un an de "încredere şi mândrie reînnoite" pentru Marea Britanie, care se confruntă cu provocările negocierilor pentru Brexit, în cadrul mesajului transmis în Ajunul Anului Nou, relatează site-ul BBC News.

1385 afișări
Imaginea articolului Theresa May susţine că progresele din 2018 privind Brexit vor "reînnoi mândria britanică"/ Mesajul transmis de Anul Nou

Theresa May susţine că progresele din 2018 privind Brexit vor "reînnoi mândria britanică"/ Mesajul premierului britanic de Anul Nou

La 15 decembrie, liderii Uniunii Europene au acordat mandatul pentru următoarea fază a negocierilor privind Brexit cu Marea Britanie, pentru a pregăti discuţiile privind relaţiile viitoare, din punct de vedere comercial şi al securităţii.

Potrivit Theresei May, 2017 a fost un an de progres pentru Marea Britanie, întrucât s-a ajuns la un acord privind factura de Brexit, chestiunea graniţei irlandeze şi drepturile cetăţenilor din UE.

"Cred că 2018 poate fi un an de încredere şi mândrie reînnoite pentru ţara noastră. Un an în care să continuăm progresele în direcţia unui acord de succes privind Brexit, către o economie potrivită pentru viitor şi o societate mai puternică şi echitabilă pentru toată lumea. Obţinerea succesului în cazul Brexit este crucială, dar nu va reprezenta limita ambiţiilor noastre. Indiferent de provocările cu care ne vom confrunta, ştiu că le vom depăşi, fiind uniţi ca o naţiune mândră", a spus May.

Theresa May a primit un termen de trei luni din partea Consiliului European pentru a obţine un acord cu privire la viziunea guvernului britanic asupra unei viitoare înţelegeri comerciale, apoi vor începe discuţiile substanţiale în privinţa relaţiei UE-Marea Britanie, din punct de vedere comercial şi al securităţii. Comisia Europeană vrea ca perioada de tranziţie post-Brexit să se încheie până la 31 decembrie 2020.

Premierul britanic a mai anunţat că doreşte o "abordare echilibrată" a cheltuielilor publice, reducând datoriile Marii Britanii şi investind în şcoli, spitale şi asistenţă medicală de stat. În 2018, Theresa May va promova şi combaterea hărţuirii de la locul de muncă şi "eliminarea tuturor prejudecăţilor şi discriminărilor din societatea noastră".

La nivel internaţional, şefa guvernului de la Londra a spus că va lucra pentru combaterea extremismului şi a schimbărilor climatice, precum şi pentru înlăturarea deşeurilor de plastic din oceane.

Experţii consideră că guvernul May a fost divizat în 2017 în legătură cu modul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană şi a fost afectat de mai multe scandaluri în care au fost implicaţi miniştri. Mai mulţi membri marcanţi ai Partidului Conservator îi reproşează premierului discursul slab din cadrul conferinţei anuale a partidului şi poziţia nesigură în negocierile de Brexit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici