Tinerii nu mai vor locuri de muncă cu efort fizic intens. Iată câţi americani au demisionat în noiembrie 2021 şi ce soluţie au marile companii

  • 4,5 milioane de americani au renunţat voluntar la locurile lor de muncă în noiembrie 2021.
  • Noua generaţie de mileniali are alte priorităţi - telemunca, deschiderea unor întreprinderi sau investiţiile în criptomonede.
  • Până în 2030 multe poziţii care presupun sarcini manuale şi repetitive,plătite cu salarii mici, ar putea dispărea din cauza automatizării.
1465 afișări
Imaginea articolului Tinerii nu mai vor locuri de muncă cu efort fizic intens. Iată câţi americani au demisionat în noiembrie 2021 şi ce soluţie au marile companii

Numărul americanilor care îşi dau demisia a crescut la un record de 4,5 milioane în noiembrie, relatează Reuters.  

Conform statisticilor Departamentului Muncii şi raportului JOLTS, cele mai multe demisii au fost în industria HoReCa. 

S-a raportat un număr crescut de demisii şi în domenii precum asistenţa socială, transport, depozitare şi utilităţi.  

Ofertele locurilor de muncă au scăzut cu 529.000, până la un nivel încă ridicat de 10,6 milioane în ultima zi a lunii noiembrie. Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat 11,075 milioane de posturi vacante. S-au înregistrat scăderi mari ale locurilor de muncă deschise în industria HoReCa, construcţii şi în industria producătoare de materii nedurabile.

Motivele demisiilor în lanţ sunt datorate salariilor prea mici, sarcinilor epuizante, stresului, abuzurile superiorilor şi stima scăzută de sine a angajaţilor. Tot mai mulţi tineri din generaţiile Y şi Z aleg să muncească de acasă sau în regim hibrid în domenii profitabile precum comerţ online, IT, gaming, telecomunicaţii şi design unde salariile sunt mai mult decât satisfăcătoare, iar gradul de confort mai crescut. 

90% din mileniali nu vor să se întoarcă să muncească la birou după terminarea pandemiei conform ZDNet. Forbes susţine că generaţia milenială este una de antreprenori care visează să-şi creeze întreprinderi mici şi independente. Majoritatea tinerilor evită să mai muncească în restaurantele fast-food conform Vice şi New York Times. Jumătate din milenialii din SUA  ar prefera să investească în criptomonede pentru a nu mai munci niciodată. 

Având în vedere că poziţiile de lucrători în bucătărie nu mai sunt atractive,  directorii companiilor din industria restaurantelor fast-food au o soluţie la dispoziţie - automatizarea. 

În 2018, reporterul Rich DeMuro a făcut un reportaj despre braţul robotic Flippy care prepara burgerii mult mai rapid şi mai eficient, fără să comită o singură greşeală. Restaurantele Fast-Food din viitor ar putea să nu mai aibă decât un singur angajat uman- managerul care gestionează profitul, căci lucrătorii din bucătărie ar putea fi înlocuiţi cu braţe robotice ca Flippy, casierii sunt deja înlocuiţi cu dispozitivele cu comandă touchless, iar curăţenia va fi întreţinută de aspiratoare automate.

În SUA sunt deja magazine în care nu mai există casieri. Clienţii îşi scanează singuri produsele şi plătesc online cu cardul sau cu telefonul.

La o conferinţă TED, Rainer Strack a declarat că civilizaţia modernă se va confrunta în anul 2030 cu o criză a forţei de muncă, iar roboţii vor duce la dispariţia multor locuri de muncă ce implică sarcini manuale şi repetitive.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici